spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimar: „Aș fi vrut să plafoneze prețurile nu să-mi crească salariul”

    Primar: „Aș fi vrut să plafoneze prețurile nu să-mi crească salariul”

    Primari, viceprimari ori președinți de consilii județene vor avea lefuri mai mari și cu câteva mii de lei. Decizia vine în urma unui vot dat în Parlament. Vestea bună nu îi bucură foarte tare pe aleșii din teritoriu, care susțin că majorările nu acoperă golurile formate de explozia de prețuri.

    O parte din edilii gorjeni privesc cu neîncredere decizia parlamentarilor. Primarul din comuna Dănești susține că majorarea salarială va asigura o creștere și pentru restul angajaților din primărie, care ar avea venituri mici. Mădălin Paliță afirmă că unitatea pe care o conduce duce lipsă de profesionaliști, tocmai pentru că nivelul de salarizare este foarte mic.
    „Nu putem compara un primar de municipiu cu un primar de comună. Dacă la primar s-a pus 500-600 de lei, la funcționari s-a pus 100 de lei. Nu e mare lucru! S-au pus aceste sume imaginare pentru ca a crescut inflația. Salariul minim pe economie a crescut de 3-4 ori salariile din administrație au rămas blocate. Nu se face nimic pentru noi. Salarii în administrație sunt incomparabil mai mici, cu toate salariile practicate în ministere. Nu sunt nici măcar la jumătate. Au pretenții să atragem fonduri europene, nu vine nimeni pe banii aceștia. Dacă nu avem posibilitatea un om pe nivel studiilor, vom plăti consultanți. E o anomalie! Nu e vorba de salariul primarilor că s-a mărit, important e că această mărire dă posibilitatea ca și angajaților să li se pună ceva. Eu aș fi vrut să nu îmi mărească mie, primarului, ci angajaților. Numai când se măresc în administrația publică locală se face vâlvă, acolo unde există și pretenții să faci drumuri, proiecte. Cum să cer eu unui angajat cu 2000 de lei să stea peste program, cum am stat acum, până la 02.00 să depunem proiecte pe PNRR. Ne uităm numai la primar, în justiție există salarii de peste 100 de milioane de lei, la finanțe salarii de peste 8000 de lei. Dacă vrem performanță, trebuie să atragem profesioniști, dar aceștia nu vin pe salarii de nimic”, a transmis primarul din Dănești, Mădălin Paliță, la radio Infinit.

    Leafa mică, prețuri mari

    Primarul din Scoarța susține că ultima majorare salarială, de care a avut parte, a fost în urmă cu trei ani. Ion Stamatoiu ar fi fost mai mulțumit de o plafonarea a prețurilor decât de majorarea făcută. „Din 2019 nu s-a pus un leu la salariul primarilor și viceprimarilor. Acum să vedem cum va fi, pentru că suma depinde de numărul de locuitori. Eu aș fi vrut să plafoneze preturile nu să îmi crească salariul”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: