spot_img
15 C
Târgu Jiu
luni, februarie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimăria Câlnic vrea să investească la Pinoasa! Satul a fost uitat de...

    Primăria Câlnic vrea să investească la Pinoasa! Satul a fost uitat de Ministerul Dezvoltării

    Dumitru Vulpe, edilul localităţii CâlnicÎn ciuda faptului că anul trecut, primarul Dumitru Vulpe, de la Câlnic, a tras un semnal de alarmă legat de situația din satul Pinoasa, și a trimis adrese la Ministerul Dezvoltării Regionale și la conducerea Complexului Energetic Oltenia, nu a primit niciun răspuns! Primarul este preocupat de soarta acestui sat și a cetățenilor care locuiesc aici și ar vrea să poată face investiții.

    Autorităţile locale din Câlnic sunt decise ca anul acesta să realizeze câteva investiții care să aibă legătură directă cu satul Pinoasa. Chiar dacă de anul trecut, primarul Dumitru Vulpe s-a interesat de acest sat și a încercat să le atragă atenția celor de la județ, dar și celor de la CEO că situația este gravă la Pinoasa, nimeni nu i-a dat vreun răspuns. Șeful administrației publice locale din comuna Câlnic spune că va lua măsuri ca situația cetățenilor din Pinoasa să se îndrepte. „O să mai fac solicitări, adrese către cei în măsură. Am făcut acele adrese spre sfârșitul anului trecut, însă n-am primit niciun răspuns. Vreau să solicit să mi se dea voie să pot face investiții acolo, la Pinoasa. Trebuie făcut ceva pentru localnici. Sau măcar să știm exact ce se va întâmpla pe viitor acolo”, a declarat Dumitru Vulpe.

    Ce se întâmplă la Pinoasa

    pinoasaDe trei decenii, soarta oamenilor care locuiesc în satul Pinoasa a cam fost lipsită de bucurii! Degeaba a înaintat primarul comunei Câlnic, Dumitru Vulpe, o adresă către autorităţile judeţene, dar şi către reprezentanţii CEO şi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. De mai bine de trei decenii, localnicilor din Pinoasa li se tot spune că vor fi strămutați. De atunci, cetățenii nu mai pot obține autorizații de construire. Se pare că în viitor CEO ar transforma satul Pinoasa în front de lucru. „Din anul 1983 şi până astăzi, în satul Pinoasa din această comună nu se pot face niciun fel de lucrări de viabilizare sau infrastructură (…) Totodată, oamenilor din Pinoasa li s-a cerut să-şi vândă pădurile şi o parte din terenurile arabile. (…) Sunt zone în care apa din fântânile oamenilor a secat din cauza frontului de lucru limitrof satului, aflat sub nivelul pânzei de apă freatică, iar casele oamenilor stau să cadă din cauza trepidaţiilor. Având în vedere această situaţie, care afectează viaţa a sute de copii, bătrâni şi adulţi, vă rog să dispuneţi măsurile legale fie pentru strămutarea acestor familii sinistrate, fie pentru anularea oricărei interdicţii, măsură ce ar permite finanţarea unor proiecte menite a salva localitatea”, spunea, în adresa remisă, primarul comunei Câlnic, Dumitru Vulpe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: