spot_img
19.1 C
Târgu Jiu
luni, septembrie 25, 2023
Altele
    AcasăActualitateProduse interzise, de 1 Mai și Sărbătoarea Narciselor, la Târgu Jiu

    Produse interzise, de 1 Mai și Sărbătoarea Narciselor, la Târgu Jiu

    Foto arhivă

    Se reiau petrecerile câmpenești la Târgu Jiu. După doi ani de pauză, autoritățile organizează evenimentul dedicat zilei de 1 Mai, în pădurea de la Drăgoieni. Și sărbătoarea Narciselor va fi marcată în acest an, pe 8 mai, la Prejba. Spre deosebire de anii trecuți, însă, vânzarea produselor second-hand va fi interzisă în aceste locații, cu ocazia celor două sărbători.

    “Urmează pentru noi o periodă foarte aglomerată. De 1 Mai și de 8 mai vom relua, la Târgu Jiu, petrecerile câmpenești. Cele două zile au picat și foarte bine, în weekend și ne așteptăm la un număr mare de participanți. Am purtat, deja, discuții cu reprezentanții Poliției Locale, cu echipa de la Evenimente, totul a fost stabilit, pentru o bună desfășurare a lucrurilor” , a declarat primarul Marcel Romanescu.

    Autoritățile au regândit strategia în ceea ce privește comercianții. Nu se va impune vreo taxă, însă nu vor mai avea drept de vânzare cei care vin cu produse la mâna a doua. “Comercianții, ca și în anii trecuți, nu vor plăti vreo taxă. Este o sărbătoare câmpenească pe care autoritatea publică locală o realizează și pentru comercianți, dar și pentru cetățenii care vor să ajungă în acea zonă. Singura diferență, față de anii trecuți, este legată de interzicerea comercializării produselor second hand. Suntem deschiși pentru orice comerciant, dar cu produse noi, nu cu produse second- hand. Nu mai vreau să văd acolo căruțe cu pantofi și cu haine second hand. Vom amenaja un spațiu adecvat pe o parte pentru comercinați și pe cealaltă cu spații pentru servit diverse produse alimentare , însă, nu vom mai avea produse la mâna a doua. Deja am informat Poliția Locală, ca, începând de sâmbătă, atât la pădurea din Drăgoieni, cât și în Poiana Narciselor să se interzică accesul celor care doresc să comercializeze astfel de produse”, a mai transmis edilul Municipiului Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: