spot_img
16.7 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateProfesorii îşi primesc salariile cu întârziere

    Profesorii îşi primesc salariile cu întârziere

    huicaProfesorii gorjeni îşi primesc salariile cu întârziere. Motivul? Acordarea lefurilor depinde de aprobarea unor hotărâri de Consiliu Local. Constantin Huică, preşedintele USLI Gorj, susţine că rectificarea bugetară a fost făcută cu întârziere, iar Hotărârea de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 29 noiembrie. Nici în alte oraşe din ţară, situaţia nu este altfel. Deşi ar fi trebuit să îşi primească banii încă de pe 5 decembrie, dascălii vor trebui să mai aştepte până când se vor aproba hotărârile în consiliile locale. „De la Inspectorat au făcut reglările de acum o săptămână, iar de la Finanţe au venit banii la Consiliile Locale şi acolo trebuie să facă şedinţe pentru rectificarea de buget şi apoi să se facă plăţile. Trebuie voinţă, să se întrunească şi să dea banii. Nu e vorba numai de salariile din învăţământ, ci şi de plăţile pentru ajutoarele sociale, de handicap. În mod normal profesorii gorjeni îşi primesc lunar banii în intervalul 7 – 18, în fiecare lună”, a explicat Constantin Huică, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: