spot_img
5.3 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăActualitateProiectul legislativ pentru prioritatea în trafic a Salvamontului, blocat în Parlament

    Proiectul legislativ pentru prioritatea în trafic a Salvamontului, blocat în Parlament

    Proiectul legislativ prin care mașinile de intervenție ale Salvamont pot să folosească mijloacele de avertizare sonore și vizuale, pentru a avea prioritate în trafic atunci când participă la misiuni de salvare, este blocată în Camera Deputaților de peste trei luni de zile. Această situație este înregistrată, din cauză că o comisie a întârziat să emită un aviz.

    „Proiectul a stat trei luni de zile pe ordinea de zi a Camerei Deputaților, săptămână de săptămână, ca să fie votat, dar se aștepta un raport de la o comisie, care primise rapoarte favorabile de la tot ce se putea. O să vedem acum ce se va întâmpla. Sperăm că la toamnă se va rezolva această situație“, a spus președintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, la o emisiune de la postul 1 Plus Tv.

    Acesta a spus că s-a întârziat așa de mult deoarece au fost tot felul de interese la mijloc: „De fiecare dată au fost anumite interese. Dacă s-a încercat să se modifice legea, au fost și alții care au încercat să li se dea astfel de mijloace prioritare sau, dacă proiectul a fost inițiat de un partid, celelalte partide au zis să-i dea în cap ca să nu aibă cu ce să se laude.
    Acum s-a intrat în vacanță parlamentară“.

    Deputatul Claudiu Manta: „Este nevoie de întrunirea în ședință comună a celor trei comisii“

    Deputatul Claudiu Manta a explicat că este nevoie de o ședință comună a celor trei comisii parlamentare, pentru a se emite un raport comun: „Legea este în curs de adoptare, doar că cele trei comisii, Industrie, Juridică și Transporturi au adoptat rapoarte diferite și este nevoie de întrunirea în ședință comună a celor trei comisii pentru emiterea unui raport comun. Toate cele trei rapoarte sunt favorabile, dar au diferite forme“.

    „Cerem să se armonizeze două legislații“

    Sabin Cornoiu spune că, de fapt, este vorba de armonizarea legislației: „Nu cerem să ne dotăm cu mijloace de semnalizare pentru a avea prioritate în trafic, ci cerem să se armonizeze două legislații. Avem o legislație care spune că suntem un serviciu de urgență, că intervenim ca structură de urgență medicală, că avem dreptul să avem mașini de transport și ambulanțe pentru transportul pacienților, iar, în schimb, altă legislație nu a fost actualizată și nu suntem nominalizați direct ca instituție care are voie să le folosească. Această actualizare durează de șase ani de zile“.

    Echipele Salvamont au fost blocate în trafic în cazul accidentului din Apuseni. „S-a început de la accidentul din Apuseni, în care s-a observat că echipele Salvamont au fost blocate în trafic și nu au putut să ajungă la locul evenimentului. Toată lumea a spus că trebuie rezolvată problema, mai ales că e de-a dreptul greu de crezut că ai o victimă în ambulanță și să nu poți să o transporți într-un timp cât mai scurt“, a mai menționat Sabin Cornoiu.

    Zeci de pacienți transportați la spital cu ambulanțele Salvamont

    De la începutul anului și până în prezent, zeci de pacienți au fost transportați la spital cu ambulanțele de la Salvamont Gorj: „Avem 20-30 de cazuri în care am dus accidentații la spital, pentru că se aflau în stare gravă, sau nu s-au găsit alte ambulanțe disponibile, deoarece erau plecate la alte cazuri.

    Salvamontiștii s-au descurcat cum au putut, au făcut semn cu mâna pe geam ca să-i lase să treacă, iar alții au făcut semnale din faruri.
    Avem o colaborare bună cu Poliția din Gorj și ne-au ajutat atunci când a fost nevoie sau când au fost alături de noi“, a mai precizat Sabin Cornoiu.

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: