AcasăActualitateRomânia amână închiderea unor capacități pe lignit de la Turceni și Craiova

România amână închiderea unor capacități pe lignit de la Turceni și Craiova

Oficialii au decis prelungirea temporară a funcționării unor unități de producere a energiei electrice pe bază de lignit de la Turceni și Craiova, deși România și-a asumat prin PNRR închiderea acestora până la 31 august 2026.

Potrivit deciziei aprobate de Executiv, grupurile energetice Craiova 1 și Craiova 2 vor putea continua să producă energie până la sfârșitul trimestrului al doilea din 2027. În cazul unității Turceni 5, termenul de funcționare a fost extins până la finalul primului trimestru din 2028.

Măsura vine în contextul obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, care prevăd retragerea din exploatare, până la 31 august 2026, a unor capacități pe lignit și huilă cu o putere instalată totală de 710 MW.

Prelungirea este justificată prin situația dificilă a sistemului energetic. Printre factorii luați în calcul se numără deficitul hidrologic sever de pe Dunăre, temperaturile ridicate prognozate și creșterea consumului de electricitate în perioadele de vârf.

La acestea se adaugă estimările privind o producție mai redusă de energie din surse eoliene și fotovoltaice, ceea ce ar putea pune presiune suplimentară asupra echilibrării sistemului național de energie electrică.

Executivul susține că menținerea temporară în funcțiune a acestor unități este necesară pentru asigurarea siguranței și continuității alimentării cu energie în perioada următoare.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente