Cantitatea de deșeuri colectată de pe marginea drumurilor naționale în ultimul an s-a redus semnificativ. Angajații Secției de Drumuri Naționale Târgu Jiu igienizat în permanență zonele din vecinătatea șoselelor. De la introducerea sistemului de garanție returnare, numărul deșeurilor din plastic a scăzut simțitor. Din anumite zone, peturile chiar au dispărut complet. Și cele care nu purtau marca SGR nu mai există. Prin urmare, efectul SGR a avut un impact major asupra mediului. Nu același lucru se poate spune despre alte tipuri de deșeuri, care sunt în continuare aruncate prin parcări sau pe marginea șoselelor.
Este un beneficiu pentru noi introducerea acestui sistem de reciclare a peturilor. De când s-a introdus, am avut surpriza plăcută să vedem cum erau din ce în ce mai puține deșeuri aruncate, pentru ca din anumite zone să dispară cu totul. Nu a mai aruncat nimeni nimic și toată lumea a mers cu ele la reciclare. Au dispărut și cele care nu aveam sigla SGR. Acum sunt zone întregi curate, unde altă dată era plin de ambalaje din plastic de la apă sau suc, doze și altele. Acum colegii care desfășurau și servicii de salubrizare în zona drumurilor naționale s-au mai relaxat”, a declarat Cristi Tudor, reprezentant al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova.

