spot_img
Altele
    AcasăActualitateŞef interimar la secţia de Obstetrică şi Ginecologie de la Spitalul din...

    Şef interimar la secţia de Obstetrică şi Ginecologie de la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti

    Secţia de Obstetrică şi Ginecologie de la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti are un nou şef, în persoana doctorului Mădălina Roibu. Nominalizarea a apărut după ce fostul şef, Aurelian Dobran alături de alţi doi colegi au fost arestaţi pentru că au luat mită. Ulterior, membrii Consiliului medical al spitalului au venit cu o propunere unanim acceptată.

    Asigurarea interimatului la conducerea secţiei de ginecologie a primit soluţie astăzi, odată cu desemnarea în funcţia de medic şef interimar a Mădălinei Roibu. Directorul spitalului Constantin Târziu este de părere că cel mai bine ştiu de cine vor să fie reprezentaţi, colegii de pe secţie. Mandatul noului șef al secției este determinat pe perioada derulării anchetei în cazul celor trei medici arestaţi pentru 29 de zile. Fostul şef Aurelian Dobran a fost demis, dar chiar şi în situaţia de faţă, continuarea activităţii la spital este vitală sub toate aspectele, inclusiv liniile de gardă. Directorul Spitalului din Târgu-Cărbuneşti spune că a avut loc o discuţie cu cei patru medici din cadrul secţiei. „Am avut pe ordinea de zi au fost trei puncte, printre care stabilirea de către membrii Consiliului medical a celui care este cel mai potrivit să se numească şef de secţie, pentru această perioadă grea pentru ei. Am ajuns la concluzia ca Mădălina Roibu să asigure interimatul la conducerea secţiei, unde activitatea trebuie să continuie normal”, a declarat dr Constantin Târziu, directorul spitalului din Târgu-Cărbuneşti.

    Doctorul Roibu a mai condus secţia din Novaci

    Noul şef a venit la unitatea spitalicească din Cărbuneşti acum trei ani, cel mai probabil de la Novaci, unde a mai ocupat o funcţie similară timp de trei ani. Discuţiile au vizat şi acoperirea gărzilor până la finele lunii, dar şi activitatea din Ambulatoriu, pentru că sub toate aspectele, spitalul nu trebuie să aibă de suferit. Medicii de la Spitalul din Târgu-Cărbunești, prinși în flagrant când au luat șpagă 1 900 de lei pentru a face o cezariană, vor sta după gratii timp de 29 de zile. Este vorba de medicii Aurelian Dobran, medic șef secție obstetrică ginecologie, anestezistul, Dorel Dinu şi Dana Uţupanu, medic obstetrician.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: