spot_img
19.6 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateServiciul pentru transportul persoanelor cu dizabilități ar putea fi oprit

    Serviciul pentru transportul persoanelor cu dizabilități ar putea fi oprit

    Serviciul de transport pentru persoanele cu dizabilități grave din municipiul Târgu Jiu ar putea fi oprit din cauza lipsei finanțării.

    O mașină adaptată în mod corespunzător a fost achiziționata printr-un proiect cu finanțare europeană, prin care s-au asigurat, de asemenea, fondurile necesare pentru carburant și salariul conducătorului auto. Acest serviciu de transport funcționează pe lângă Centrul de zi „Christian“ din Târgu Jiu destinat persoanelor cu handicap.
    „Suntem la final de proiect. Serviciul este foarte solicitat de către persoanele cu handicap, care fie merg la recuperare, fie în diferite locuri unde au nevoie. De exemplu, am avut o persoană care a dorit să meargă alături de mama sa, care este însoțitor, la cimitir și îi era greu să se deplaseze acolo. Sau îi transportăm la diferite clinici de recuperare. De asemenea, le oferim acest serviciu și celor care vor să ajungă la centru și îi preluăm de acasă, după care îi ducem înapoi.
    Mulți vor să ajungă la comisiile de evaluare și se află în această imposibilitate“, a spus Daniel Andrei, directorul Centrului de zi „Christian“.

    Cum se face programarea

    Serviciul este foarte solicitat, zilnic efectuându-se între opt și zece curse. Cei care au nevoie de serviciul de transport pot să își facă programare telefonică sau prin e-mail:  Avem nevoie de un serviciu activ de acest fel și încă nu se cunoaște faptul că le punem la dispoziție acest serviciu. Avem un număr de telefon, 0722.22.33.44, sau o adresă de e-mail la care putem să fim contactați. Colegul meu face programările, după care acestea ajung la conducătorul auto“.

    „Încercăm să găsim soluții pentru ca proiectul să continue“

    Conducerea centrului pentru persoane cu dizabilități spune că încearcă să găsească soluții: „Proiectul este finanțat din fonduri europene și guvernamentale prin programul Antreprenoriat Social și s-a derulat o perioadă de un an și jumătate. Acum am intrat pe perioadă de sustenabilitate, ceea ce înseamnă că pentru următoarele șase luni de zile trebuie să găsim sprijin pentru ca proiectul să continue în aceleași condiții.

    Serviciul funcționează din luna mai a anului trecut. O să cerem sprijin autorităților pentru a putea continua. Este important ca acest serviciu să fier funcțional“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: