Postul de director al Clubului Sportiv Municipal (CSM) Târgu-Jiu a fost scos la concurs de către Primăria Târgu Jiu. Dosarele pot fi depuse până pe data de 14 iulie.
Persoanele care doresc să aspire la acest post trebuie să aibă cel puțin trei ani de experiență la nivel de management sportiv. Postul va fi ocupat pe perioadă nedeterminată.
Robert Bălăeț poate participa la concurs
Mandatul lui Robert Bălăeț a expirat la finalul anului trecut, dar acesta a fost încadrat ca șef serviciu în cadrul CSM și a rămas la conducerea entității sportive. Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că și Robert Bălăeț se poate înscrie la concurs: „Discutăm de un post contractual de director pe perioadă nedeterminată, în comparație cu perioada anterioară, când postul era pe perioadă determinată și, o dată la trei ani de zile, erai pus în situația de a realiza un concurs pentru ocuparea acestuia. De această dată, vorbim de un post contractual pe perioadă nedeterminată. Singura condiție suplimentară pentru ocuparea postului de director este de a deține o funcție de conducere în management sportiv pe cel puți trei ani de zile“.