O sesiune de instruire metodologică dedicată primarilor și secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale din județul Gorj a avut loc marți, 31 martie 2026, la sediul Bibliotecii Județene „Christian Tell” din Târgu Jiu.
Întâlnirea a fost convocată de prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, și a reunit reprezentanți ai administrației locale, ai Instituției Prefectului, precum și ai ANAF Gorj. La discuții a participat și subprefectul județului, Ionuț-Dinu Drăgoi.
Scopul principal al întâlnirii a fost instruirea participanților cu privire la aplicarea prevederilor articolului XL din Ordonanța de Urgență nr. 7/2026, act normativ ce vizează modificarea și completarea unor reglementări, dar și adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.
Totodată, au fost discutate aspecte legate de încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 92 din 16 martie 2026. Acesta stabilește limitele de personal pentru aparatul Consiliului Județean Gorj, pentru aparatele de specialitate ale primarilor din județ, precum și pentru instituțiile publice locale subordonate autorităților deliberative.
Prefectul Șerban Predescu a subliniat importanța respectării acestor prevederi pentru asigurarea unui management eficient al resurselor umane și financiare la nivel local.

