spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpecialist pentru combaterea infecțiilor nosocomiale la SJU

    Specialist pentru combaterea infecțiilor nosocomiale la SJU

    Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu și-a propus să încadreze până luna viitoare un specialist în epidemiologie.

    Este vacant un post pentru un medic rezident în specialitatea epidemiologie, la Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Actului Medical, din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Candidații pot depune dosarele până în data de 20 martie. Pe 28 martie este programată proba scrisă a concursului, iar pe 2 aprilie proba practică.

    Finanțare

    Este de amintit că la nivelul unității medicale va fi disponibilă o finanțare de 26,2 milioane de lei pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale la Spitalul Județean Târgu Jiu. Titular al contractului este Consiliului Județean Gorj, care are în vedere dotarea cu echipamente cu ajutorul fondurilor prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea proiectului este de aproape 26,3 milioane de lei și implică achiziția de aparatură și materiale sanitare de ultimă generație, menite să combată una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă unitățile sanitare, respectiv infecțiile nosocomiale. Printre acestea, se numără sisteme de filtrare a aerului, roboți pentru dezinfecție, lămpi și dispozitive UV, unități pentru reprocesare automată a echipamentelor medicale, cameră mobilă pentru izolare a pacienților cu risc infecțios, sterilizatoare, sistem de identificare și antibiogramă și un sistem digital de măsurare a gradului de igienă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: