spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateSpitalul de pe strada Progresului va fi dotat cu panouri fotovoltaice

    Spitalul de pe strada Progresului va fi dotat cu panouri fotovoltaice

    Clădirea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu de pe strada Progresului va fi dotată cu panouri fotovoltaice. Proiectul face parte dintr-un plan mai amplu de reabilitare energetică a clădirii, cu fonduri de la Uniunea Europeană.

    Clădirea spitalului de pe strada Progresului va intra, anul viitor, într-un proces de reabilitare. În plus, pe acoperișul clădirii se vor monta panouri fotovoltaice.

    „Anul viitor urmează să înceapă lucrările, care vor consta în «anveloparea» clădirii, înlocuirea instalațiilor electrice, deoarece și puterea instalată este la limită sau chiar depășită, montarea de corpuri de iluminat tip led și montarea de panouri fotovoltaice.
    Toate lucrările sunt realizate de Consiliul Județean Gorj, care derulează contractele și organizează licitațiile, iar noi suntem beneficiari ai acestor lucrări. S-a făcut studiul de fezabilitate și a fost înaintat către Consiliul Județean Gorj, pentru a începe aceste lucrări“, a spus managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, la o emisiune de la postul 1 Plus Tv.

    Lucrările sunt în grafic la spitalul de pe Tudor Vladimirescu

    Același gen de lucrări se desfășoară, în această perioadă, la spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu. În plus, aici se lucrează și la extinderea Unității de Primiri Urgențe.

    „Termenul de finalizare este undeva la sfârșitul anului 2023. Pe partea exterioară, anveloparea este gata și se lucrează la partea de interior, la înlocuirea instalațiilor electrice. Din ce am discutat cu reprezentanții Consiliului Județean Gorj, care a încheiat contractele de execuție, lucrările sunt în grafic. Este un disconfort, pentru că nu s-au putut muta secțiile, dar cred că, la final, vor fi îmbunătățite cu mult condițiile“, a precizat Dumitru Vienescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: