spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăActualitateStradă importantă din Târgu Jiu, reabilitată pe primul tronson

    Stradă importantă din Târgu Jiu, reabilitată pe primul tronson

    Autoritățile din Târgu Jiu anunță că lucrările de pe strada Tudor Vladimirescu s-au finalizat, pe primul tronson. Investiția a fost realizată de Edilitara.

    „După două nopți în care s-a lucrat la foc continuu, iată că strada Tudor Vladimirescu este gata pe primul tronson, ultima parte urmând a fi executată după lucrările prevăzute aici pentru iluminat.
    Edilitara a lucrat exemplar, iar acum este implicată și pe stradă Geneva, la intersecția cu Calea Eroilor, acolo unde lucrările trebuie finalizate până la începerea anului școlar.
    Societatea Edilitara are încredințate mai multe lucrări la nivelul municipiului Târgu Jiu și începe să arate că este gata să preia intervenții tot mai complexe. S-a schimbat modul de lucru, angajații au început să se obișnuiască deja cu noile cerințe, se investesc sume importante și în utilaje, iar societatea ne-a dovedit că ne putem baza pe sprijinul ei în orice situație.
    De aceea, trebuie să mulțumesc și să felicit reprezentanții Edilitara pentru modul exemplar în care își desfășoară activitatea”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

    Între timp, cetățenii așteaptă ca și în zona centrală, Calea Eroilor și strada Geneva, lucrurile sa intre în normalitate, cu atât mai mult cu cât urmează să înceapă școală.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: