spot_img
Altele
    AcasăActualitateSute de turişti fug de caniculă în peşterile din Gorj

    Sute de turişti fug de caniculă în peşterile din Gorj

    Turiștii fug de caniculă și aleg peșterile unde mercurul din termometre nu depăşeşte 10 grade Celsius. În această perioadă, numărul turiștilor a crescut cu 20%, spre bucuria administratorilor peșterilor din Gorj. La Peștera Muierii, de exemplu, numărul turiștilor a crescut de la 600 de persoane pe zi la cel puțin 800.

    pestera-1

    pestera-2În plină caniculă, turiștii caută zonele montane unde aerul este mai respirabil. Peșterile din Gorj au fost alese de majoritatea turiștilor care vizitează Oltenia de sub munte. „Am fost la Polovragi în Peşteră, erau undeva la 8-9 grade şi aici să vedem ce ne aşteaptă. Căutăm răcoarea bineînţeles”, a declarat un turist venit tocmai din Constanţa. Un altul a declarat că este pentru prima dată când ajunge pe meleagurile gorjene şi regretă că nu vizitat până acum această zonă. „Spre ruşinea noastră, trăim în România la doar vreo 200 de km de aici şi n-am fost până acum aici, asta e ruşinos. Avem o ţară frumoasă, mai ales zona asta, am mai trecut de câteva ori spre Târgu-Jiu, dar nu m-am oprit niciodată, este absolut superb”, a spus turistul.

    pestera-3În interiorul Peşterii temperatura este constată tot timpul anului, respectiv de 10 grade Celsius. „Este foarte bine aici, am mai scăpat de căldura de afară”, au mai spus vizitatorii. Administratorii peșterii susţin că veniturile au crescut substanțial de când căldura a pus stăpânire pe România. „Putem spune că numărul de turişti a crescut semnificativ faţă de anul trecut cu cel puţin 20%, asta datorită căldurii care îi face pe cei de la oraş să plece. În Peşteră e răcoare, sunt 10 grade, în timp ce temperaturile de afară se apropie de 40 de grade”, a declarat administratorul Peşterii Muierii. Situaţia este asemănătoare și la Peștera Polovragi, unde turiștii se opresc în număr mare în fiecare zi, înainte de a face un popas la mânăstire.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: