spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăNews Alert"Disciplină, seriozitate, concentrare, organizare, implicare"

    „Disciplină, seriozitate, concentrare, organizare, implicare”

    Edi Iordănescu este un antrenor care le cere elevilor săi să fie aproape perfecționiști în tot ceea ce fac. Că nu se reușește, asta e altă problemă, însă tehnicianul vrea ca jucătorii lui să realizeze cât mai multe din cerințele lui. Pe lângă mesajele prin care le cere jucătorilor lui să fie aproape perfecți, antrenorul îi și încurajează, le transmite și mesaje de încurajare. „Zi de zi am mesaje pe care le transmit echipei, mesaje de personalitate, de luptă, de disciplină, de organizare, de încredere, de echipă. Vreau să fim puternici la toți parametri”, spune antrenorul Edi Iordănescu.

    sport-01-22

    Multe probleme….

    Măcinați de probleme, cei de la Pandurii vor să fie puternici. „Am dat restart în vară, am pierdut 13-14 jucători, avem 11 jucători noi aduși, așa că acest an este de reconstrucție. Este nevoie de timp, de strategie clară, știm etapele ce le parcurgem. În paralel trebuie să facem rezultate, nu ne așteaptă nimeni. Nu ne este ușor, joci etapă afară și când ar trebui să joci acasă trebuie să joci tot în deplasare. Este o conjunctură care nu ne este favorabilă, jucăm doar în deplasare, trebuie să și reconstruim”, a comentat antrenorul Iordănescu. Mergând mai departe, tehnicianul susține că echipa lui are forța necesară de a face rezultate bune. „Putem alterna momente bune cu mai puțin bune, în timp reușind să consolidăm echipa și să aducem jucătorii la un nivel bun fizic, putem face o figură frumoasă. Repet, cu disciplină, seriozitate, concentrare, organizare, implicare a factorilor de decizie care să asigure stabilitate financiară putem face din nou o echipă puternică. În acest moment avem carențe mari, fluctuații mari la nivel fizic, sunt 11 jucători care nu au făcut pregătirea de vară cu noi și asta se simte, se vede”, a menționat Iordănescu. O altă problemă ține de partea mentală. „Nu mai suntem nici din punct de vedere mental la un nivel înalt, nu poți juca 28 de minute la un nivel bun după care brusc să pierzi totul, organizare de joc, încredere, disciplină. Pandurii a făcut cea mai slabă repriză de când sunt aici, poate meciul cu Viitorul să concureze, dar nici atunci nu am fost dezorganizați, ci scorul a fost drastic. Am clacat mental acum”, a mai spus Edi Iordănescu. În plus, Iordănescu știe că elevii lui trebuie să muncească mult. „Acum o luăm de la zero. Vreau să ajungem echipa la un nivel la care eram la finalul anului trecut, cu 3 victorii și un egal. Am bătut Steaua, Dinamo de trei ori ce jocuri bune, ce agresivitate și potență, am bătut la Ploiești, la CFR. Meciurile acestea trebuie să le regăsim în jocul pandurilor”, a mai spus antrenorul pandurilor.

    „Este foarte posibil să mai pierdem jocuri, nu avem forța acum să dominăm jocurile. Acum suntem sub ce eram anul trecut, în partea a doua am înlănțuit rezultate bune și jocuri pe măsură”, Edi Iordănescu, antrenor Pandurii

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: