spot_img
Altele
    AcasăActualitateTârgujienii se plimbă cu autobuze de ultimă generaţie!

    Târgujienii se plimbă cu autobuze de ultimă generaţie!

    Parcul auto al firmei de transport în comun din cadrul Primăriei Târgu-Jiu „s-a îmbogăţit” cu încă cinci autobuze noi. Valoarea acestora se ridică la suma de 45 de miliarde de lei vechi, iar autorităţile dau asigurări că încă cinci astfel de mijloace de transport vor mai ajunge la firma Transloc, anul viitor.

    autobuze-noi

    După ce anul trecut au fost achiziţionate cinci autobuze conforme cu cerinţele normelor europene, anul acesta a venit rândul altor cinci mijloace de transport în comun. Parcul auto al firmei Transloc ce asigură deplasarea cetăţenilor în Municipiul Târgu-Jiu dispune, în prezent, de 14 autobuze vechi, dar administraţia publică dă asigurări că treptat, acestea vor rămâne doar o amintire. Primarul Florin Cârciumaru speră ca, la anul, alte cinci mijloace de transport să ajungă în dotarea Transloc. „Am reuşit să achiziţionăm încă 5 autobuze noi. După cum ştiţi, anii trecuţi am achiziţionat cinci autobuze, în prima etapă. Iată că în etapa a doua achiziţionăm încă 5 şi pot să spun că de abia ne-am obişnuit şi nu vreau să întrerupem acest lucru. Ne propunem ca pentru 2016 să facem de pe acum demersurile pentru a achiziţiona încă 5 autobuze sau din cele 5 să achiziţionăm 2-3 autobuze, dar să luăm şi două microbuze. Asta, după o analiză destul de amănunţită făcută de firma Transloc”, a declarat primarul Municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Cele cinci autobuze noi corespund normelor europene de poluare, dar oferă şi confort călătorilor. Reparaţiile şi cele necesare pe parte mecanică şi electrică ale noilor autobuze vor fi asigurate de angajaţii firmei de transport, aceştia fiind deja instruiţi de către producător. „Aceste 5 autobuze sunt conforme cu toate condiţiile pe care noi le-am pus în caietul de sarcini. Sunt dotate cu motoare Euro 6, au aer condiţionat, sisteme de încălzire pe timp rece. Cutia de viteze este automată. Au platformă total coborâtă, joasă, astfel încât să se permită şi peraonelor cu dizabilităţi să folosească aceste mijloace de transport”, a precizat Vasile Căilean, directorul Transloc. Şi pentru că noile autobuze trebuiau verificate, autorităţile locale s-au plimbat ieri prin oraş cu mijloacele de transport în comun, printre acţiunile pe care le aveau deja în agendă. Ironia a fost, însă, că uşile autobuzului testat nu s-au închis, autovehiculul fiind dotat cu sistem de siguranţă care nu permite plecarea cu uşile deschise. Numărul de locuri al unui astfel de autobuz este de 110 persoane.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: