Un dosar penal de înșelăciune a reunit, la Tribunalul Gorj, doi condamnați din Botoșani. Este vorba despre un bărbat condamnat pentru viol, practic pentru batjocorirea în grup a unei femei cu probleme psihice și un altul cunoscut drept unul dintre cei mai abili escroci prin metoda ,,Accidentul”. Cei doi împart același acoperiș la Penitenciarul Târgu Jiu, iar de pe 21 august și același dosar de înșelăciune, pentru care au făcut, la fond, contestație în anulare.
Urmare a acestui dosar, cei doi deținuți respiră altfel aerul din libertate, se plimbă mai mult și vad lumea din boxa acuzaților.
Regele escrocheriilor
Coșman Florian Mirel este supranumit ,,regele escrocheriilor”. Este neîncoronat oficial și are 16 ani de ispășit după gratii, drept pedeapsă pentru cei pe care i-a escrocat. În toamna anului trecut, din celula închisorii din Iași, unde se afla încarcerat, a reușit să convingă o femeie să-i trimită 26.000 de lei și 1.500 de dolari. Banii ar fi trebuit să ajungă ca de obicei la ”avocatul” și ”procurorul” de la Ambasada Canadei pentru a opri ancheta penală într-un presupus accident rutier în care ar fi fost implicată fiica femeii. A fost prins, de data aceasta, din cauza unei ”aroganțe” făcută de unul dintre complicii săi.
Cu un talent actoricesc nativ și cu o putere de convingere extraordinară, Coșman a reușit, de-a lungul vremii, să înșele nenumărate persoane, care au renunțat la economiile lor, pentru a-și ajuta rudele implicate, chipurile, în accidente. Se spune despre acest individ că ar fi unul dintre escrocii români care a reușit să obțină cei mai mulți bani prin metoda ”Accidentul”, dar totodată reușind să adune și cel mai mare număr de ani de pușcărie pentru astfel de fapte, prin sentințe date de judecătorii din Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Bacău, Iași, Suceava, Botoșani și mai nou Galați.
Celălalt este Răuțu Petre Alexandru, a fost implicat în unul dintre cele mai dure violuri din Botoșani și a fost condamnat la treisprezece ani și opt luni de închisoare cu executare.
Abuzul a avut loc în noaptea de 26 spre 27 mai 2021, în timp ce victima, o femeie în vârstă de 34 de ani, era în drum spre casă.
Când au realizat că femeia are probleme psihice, tinerii s-au gândit să abuzeze de ea. Astfel, ei au exercitat acte de constrângere fizică și psihică și au urcat-o în autoturism.
„…Inculpații au profitat de faptul că persoana vătămată avea probleme de sănătate, (…) de care aceștia erau conștienți (au văzut-o ,,pe nebuna” aia, care se deplasa pe mijlocul străzii), sperând probabil că fapta lor nu va fi descoperită tocmai din aceste considerente.
Astfel, periculozitatea acestora este sporită și prin modul în care au intenționat să-și ascundă presupusa fapta, sperând să se poată prevala de o posibilă impunitate tocmai prin faptul că tăcerea persoanei vătămate este garantată de situația medicală a acesteia”, au arătat procurorii.
Primul termen în acest proces va avea loc pe cinci septembrie.