spot_img
4.6 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăActualitateZeci de vâlceni acuză că au muncit la negru în Gorj, la...

    Zeci de vâlceni acuză că au muncit la negru în Gorj, la plantații de pădure

    Zeci de vâlceni din localitatea Călimănești spun că au fost păcăliți de un om de afaceri din localitate. Aceștia au lucrat pe raza județului Gorj la plantat de arbori. Oamenii spun că nu au fost plătiți și, mai mult decât atât, nu li s-au întocmit contracte de muncă, astfel încât au depus plângeri la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj.

    „Am lucrat, în toamna anului trecut și în primăvara acestui an, la pădure cu un patron din zona Călimănești, Vâlcea și nu ni s-au plătit banii promiși. Am primit o parte din bani. Avem de primit pe o perioadă de peste 30 de zile lucrătoare. Am aflat, ulterior, că nici nu aveam întocmite contracte de muncă. Am fost mințiți că ni se vor face contracte de muncă. Au lucrat și minori.
    Am fost la ITM și am depus plângere.
    Lucrările s-au efectuat în Gorj, pe Valea Susenilor, pe Transalpina.
    Am efectuat lucrări de plantări de puieți de arbori în diferite zone din Gorj. Am plantat castan, salcie, jneapăn. Am fost tocmiți cu 300 de lei pe zi. Suntem peste 40 de oameni în această situație“, ne-a povestit Mihai Ionel, din Călimănești.

    „Condițiile au fost groaznice“

    Condițiile de muncă au fost dificile. Lucrătorii au dormit în corturi, fără să aibă condiții minime de igienă. „Condițiile au fost groaznice. Am fost cazați în corturi, fără apă. Nu am avut cu ce să ne spălăm. Am fost duși cu zăhărelul și mințiți.
    Îl cunoaștem pe patron, pentru că am zis că este de la noi din zonă, dar unul dintre noi a mers la medicul de familie și a aflat că nu are contract de muncă încheiat”, a mai spus Mihai Ionel.

    Șeful ITM Gorj: „Vor fi demarate cercetări“

    George Romanescu, inspectorul șef al ITM Gorj, a spus că sesizarea va fi cercetată în cel mai scurt timp: „În privința muncii fără forme legale, Inspectoratul din Gorj va efectua cercetări în cel mai scurt timp, însă, în ceea ce privește neacordarea drepturilor bănești, competența aparține Inspectoratului pe raza căruia se află sediul firmei“.
    Patronul societății HDC Green SRL nu a putut fi contactat pentru a-și prezenta punctul de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc.

    Cidu Giubega, cel pe care lucrătorii îl indică drept patronul firmei, a spus: „Este firma fratelui meu. Este plecat în Anglia de doi ani de zile. Nu înțeleg ce vor oamenii aceștia. Trebuia să se menționeze în ce perioadă, pentru că fratele meu a lucrat în multe proiecte. Dacă eu vă spun că am lucrat pentru firma Rompetrol cu 50 de oameni mă credeți? V-am spus că patronul este plecat în Anglia. (…) Există contracte, zilieri… Așa spun și eu că am lucrat… De ce nu s-au dus la ITM atunci, pe loc. Vii după trei luni sau patru luni de zile“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: