spot_img
0.4 C
Târgu Jiu
vineri, decembrie 13, 2024
Altele
    AcasăAdministratiePostul directorului UIC Motru, râvnit de colegul liberal Jianu!

    Postul directorului UIC Motru, râvnit de colegul liberal Jianu!

    Lui Neagu Sorin, actualul director al Unității de Închidere și Conservare (UIC) Motru, îi va expira, în câteva zile, mandatul de șef interimar. Liberalul Sorin Neagu și-ar dori o prelungire pe postul de conducere dar tocmai colegul său de partid, Gigel Jianu, face presiuni pentru a obține postul respectiv de director, pentru că funcția este una bine plătită și responsabilitatea redusă.

    Marele avantaj pentru post este la ieșirea la pensie, pentru că cei care lucrează la UIC beneficiază de un spor semnificativ la pensionare. Lupta este, din acest motiv, strânsă și la baionetă pentru acest post.

    De altfel, Gigel Jianu le-ar fi reproșat colegilor de partid că nu îl ajută să obțină funcția respectivă mai ales că a fost refuzat, din start, și pentru posturile de director de la Cariera Rosiuța și de la EMC Motru, în locul lui Nelu Enescu. Ce nu a înțeles fostul lider PNL Motru este faptul că el nu e agreat nici de Constantin David și nici de sindicatul condus de Nelu Roșca.

    Reorganizarea din CEO îi sperie pe liberali!

    Nu este un secret că Jianu își dorește acest post de teama reorganizării viitoare a CEO. Asta pentru că se urmărește, de către actuala conducere a companiei, renunțarea la funcțiile de șef de birou. Ori, Jianu ocupa, în prezent, chiar funcția de șef birou la sediul executiv al CEO. De aici și temerea că, dacă nu va fi promovat la UIC ori la EMC Motru el va rămâne un simplu inginer în companie.

    Jianu este cunoscut pentru felul în care și-a aranjat apele atât pentru el cât și pentru sotie, folosindu-se la greu de carnetul de partid. Liberalul a fost în Directoratul CEO, iar soția și-a angajat-o la APIA Motru, după ce lucrase, anterior, la Cariera Lupoaia, unitate minieră în prag de închidere. Soția fostului liberal șef obține lunar 7000 de lei net.

    Rămâne de văzut dacă conducerea PNL Gorj percutează sau nu la solicitarea lui Gigel Jianu, care vrea o promovare urgentă pe funcție, știută fiind relația excelenta a acestuia cu fosta conducere a organizației, care este împotriva actualei.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!