spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăCulturaMănăstirea Crasna are un nou stareț. Este doctor în teologie

    Mănăstirea Crasna are un nou stareț. Este doctor în teologie

    Ierom. Nicodim Macovei este noul stareț al Mănăstirii Crasna din județul Gorj.

    Mitropolitul Irineu al Olteniei a oficiat slujba de instalare împreună cu un sobor din care au mai făcut parte Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, și părintele Ion Spilcă, Protopop de Târgu Cărbunești.

    „Starețul este părintele duhovnicesc al unei mănăstiri. El este ales de Dumnezeu și așezat în această ascultare ca să conducă obștea cu smerenie și dăruire. El trebuie să devină far călăuzitor pentru toți cei din obște, dar și pentru credincioșii care vin cu credință la sfintele slujbe care se săvârșesc permanent în sfânta mănăstire”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu.

    Mănăstirea Crasna este o așezare monahală veche, plină de tradiție și de rugăciune. „A suferit în multe chipuri în decursul timpului, însă niciodată flacăra duhovnicească de aici nu s-a stins. Aceasta arată că rugăciunile făcute aici au fost întotdeauna bine primite înaintea lui Dumnezeu, iar El s-a îngrijit permanent ca mănăstirea să sporească”, a mai spus părintele mitropolit.

    Noul stareț, născut la Constanța 

    Ierom. Nicodim Macovei s-a născut în 20 iunie 1981 în județul Constanța și a absolvit Liceul Industrial Naval din Constanța în 1999. În același an a intrat în viața monahală la Mănăstirea Crasna din județul Gorj, iar în 26 martie 2005 fost hirotonit ieromonah.

    Studiile teologice de licență și masterat le-a făcut la Facultatea de Teologie a Universității din Craiova, în perioada 2003-2009. Din 2009 și până când a fost numit stareț la Crasna, a slujit la Mănăstirea Jitianu din județul Dolj.

    În 2015, actualul stareț al Crasnei a devenit doctor în Teologie al Universității din Craiova cu teza „Dimensiunea sinodală a vieții Bisericii întemeiată pe voința Mântuitorului Iisus Hristos – epoca apostolică”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: