AcasăCulturaȘase sculptori vor lucra în cadrul Simpozionul Internațional de Sculptură în...

Șase sculptori vor lucra în cadrul Simpozionul Internațional de Sculptură în locul în care s-a născut Brâncuși

Simpozionul Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși“ va avea loc în perioada 12-31 iulie, chiar în locul în care s-a născut Brâncuși, în urmă cu 150 de ani.

„Este o ediție specială în contextul marcării a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor și se înscrie, astfel, în seria de manifestări dedicate „Anului Constantin Brâncuși“. Din acest motiv, locul ales pentru desfășurarea actului creației sculptorilor participanți este unul cu semnificații speciale: Hobița, locul unde s-a născut și a copilărit Constantin Brâncuși“, au transmis reprezentanții Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“.

La Simpozion participă trei sculptori din România și trei din străinătate

La ediția din acest an a Simpozionului Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși“ vor participa șase sculptori, trei din România și trei din străinătate: Marino di Prospero (Italia),  John Gogaberishvili (Georgia), Songul Telek (Turcia), Vladlen Babcinetchi (România), George Dan Istrate (România) și Petre Virgiliu Mogoșanu (România), curator.

„Selecția artiștilor plastici participanți la ediția 2026 a Simpozionului Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși“ s-a făcut în funcție de stilul artistic în care își concep lucrările. Am căutat să invităm sculptori care să aibă o legătură cu stilul brâncușian: stilizat, simplificat și non figurativ“, a spus Petre Virgiliu Mogoșanu, curatorul ediției din acest an a Simpozionului Internațional de Sculptură.

Va fi un sentiment special că vom lucra în locul în care s-a născut Constantin Brâncuși“.

Lucrările vor fi realizate din marmură de Carrara

Lucrările de artă vor fi realizate la ediția din acest an din marmură de CarrataÎn premieră, materialul ales pentru realizarea lucrărilor de artă la ediția din acest an este marmură de Carrara.

„Este un material de calitate excepțională și a fost folosit, de-a lungul vremii, de artiști celebri din toată lumea. Am decis să folosim acest tip de material ca un omagiu la împlinire a 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși, care a folosit acest material pentru realizarea unor lucrări.

Am fost personal să aleg marmura, pentru că trebuia să văd culoarea și nervurile, dar să mă asigur că materialul nu are fisuri și că este de calitate corespunzătoare. Este un material foarte folosit în sculptura figurativă și abstractă“ – Petre Virgiliu Mogoșanu.

Lucrări de artă de dimensiuni mici

Lucrările de artă realizate în acest an sunt de dimensiuni mici, astfel încât vor putea fi organizate expoziții itinerante.

„Este important ca în colecția Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși“ să existe lucrări de artă de mici dimensiuni din marmură, pentru a putea fi organizate expoziții“, a mai precizat Petre Virgiliu Mogoșanu.

 

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente