spot_img
Altele
    AcasăEconomicAlegerile din Italia apreciază dolarul cu peste 1%

    Alegerile din Italia apreciază dolarul cu peste 1%

    Situaţia politică incertă din Italia, acolo unde în urma alegerilor parlamentare de duminică şi luni, Camera Deputaţilor are o majoritate de stânga, însă se află în impas în cazul Senatului, aici neexistând o majoritate clară, au pus o mare presiune pe euro, care a pierdut teren în faţa dolarului, dar şi francului elveţian. Pe acest fond cursul mediu al monedei americane a crescut cu peste 1%, de la 3,3026 la 3,3481 lei. La rândul său francul elveţian a urcat de la 3,5683 la 3,6009 lei. Cursul euro a crescut puţin, de la 4,3810 la 4,3816 lei, pe o piaţă unde cotaţiile au revenit la deschidere peste pragul de 4,38 lei, faţă de 4,3740 – 4,3770 lei, valori care se înregistrau luni seară pe pieţele internaţionale. Presiunea pe cererea de valută a urcat euro până la un maxim de 4,3870 lei, pentru ca treptat acesta să revină spre nivelul de 4,38, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,3820 – 4,3860 lei. Conform celor de la ING Bank, stabilitatea leului va fi apărată de intrarea obligaţiunilor româneşti într-un indice al băncii americane JP Morgan. „Intrări suplimentare de fluxuri străine înaintea includerii oficiale de vineri a datoriei publice a României într-un influent indice al pieţelor emergente ar putea limita din presiunea de depreciere a leului, însă continuăm să credem că moneda locală se va îndrepta către 4,4/euro în viitorul apropiat”, afirmă analiştii de la ING Bank. În regiune, moneda maghiară a fost cea mai afectată, ea coborând în faţa euro la 293,8 – 296,8 forinţi, în timp ce moneda poloneză se deprecia uşor, la 4,155 – 4,174 zloţi. Perechea euro/dolar scădea pe pieţele asiatice ieri dimineaţă la minimul ultimelor şapte săptămâni, 1,3018 dolari, după care recâştiga un pic din pierderi, urcând la 1,3118 dolari. Rezultatul incert al alegerilor din Italia, a stârnit îngrijorarea că programele de austeritate şi rigoarea bugetară implementate de premierul Mario Monti vor fi abandonate, ceea ce ar aduce o nouă criză în Italia şi în zona euro. Aceasta a făcut ca Italia săse împrumute ieri mult mai scump decât în ianuarie. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3040 – 1,3120 dolari iar uncia de aur pe aprilie la 1.593 – 1.597,8 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: