spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialRezultatele proiectului Comenius "Small hand for big actions", desfăşurat la Grădiniţa Nr.8...

    Rezultatele proiectului Comenius „Small hand for big actions”, desfăşurat la Grădiniţa Nr.8 Târgu-Jiu

    O săptămână de activitate intensă pentru întreg colectivul Grădiniţei cu P.P. Nr.8 Târgu-Jiu, este finalizată cu succes. În vederea atingerii obiectivelor acestui proiect, echipa grădiniţei a stabilit un calendar al activităţilor bine structurat care să demonstreze o experienţă pedagogică valoroasă, asigurând o cooperare durabilă între instituţiile europene. Pentru a conştientiza partenerii străini de implicarea factorilor în crearea bazei didactico-materiale optime, a unui mediu ambiental atractiv, în calendar au fost prinse realităţi şi perspective. De aceea, în prima zi, delegaţia de cadre didactice şi reprezentanţi ai părinţilor, coordonată de doamna director Sevastru Daniela a trecut pragul Primăriei Târgu-Jiu, unde au fost întâmpinaţi de viceprimarul municipiului Iulia Vînă, directorul Patrimoniului Constantin Fârţă şi alţi reprezentanţi. Cu ocazia acestei întâlniri au fost diseminate informaţii despre proiectul aflat în derulare şi activităţile viitoare. Fiecare participant a făcut o prezentare a unităţii de învăţământ în care profesează. Prezentarea materialelor în PPT, vizite la CŞEI Târgu-Jiu, Şcoala Generală ,,Pompiliu Marcea”, Grădiniţa cu P. P. ,,Scufiţa Roşie”, programele educative prezentate de preşcolari , activităţile demonstrative pe conţinutul curriculum-ului naţional adaptat la decizia instituţiei au dus la un punctaj maxim în urma evaluării de către partenerii străini incluşi în Proiectul Comenius ,,Small hands for big actions”: Turcia, Spania, Ungaria, Bulgaria. Din agenda întâlnirii cu partenerii străini nu putea lipsi promovarea turistică şi culturală a frumosului şi tradiţionalului oraş Târgu-Jiu. Vizita la Muzeul Judeţean „Al. Ştefulescu”, a operelor brâncuşiene au explicat valoarea măiestriei artistice a sculptorului Constantin Brâncuşi, dar şi strălucirea patrimoniului oraşului. Nimic nu este întâmplător, totul este măsurat, rezultatele nu trec neobservate iar efortul impresionant şi neprecupeţit are gustul succesului. Deci, merită să lupţi, atunci când dăruieşti, primeşti înapoi, atunci când respecţi indiferent de vârstă, eşti respectat, atunci când iubeşti, eşti iubit şi nu lăsa niciodată să te părăsească puterea de a merge mai departe. Spiritul tău de copil este cel ce îndepărtează pânza de păianjen depusă de anii care nu te ocolesc. Iubim ceea ce facem pentru că ne simţim iubite într-o lume de copii, atât timp cât suntem cu ei, suntem copii şi noi. Din echipa de proiect au făcut parte prof. Sevastru Daniela – coordonator proiect, prof.Văduva Ionela – responsabil proiect, prof Smeu Mihaela, prof. Slivilescu Aurora, prof.Gruescu Anda- Janina, prof. Popescu Daniela, insp.şcolar Deaconescu Georgiana- Loredana.

    Prof Daniela Sevastru

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: