spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăEconomicAngajații unei termocentrale din CEO se tem că vor rămâne fără salarii

    Angajații unei termocentrale din CEO se tem că vor rămâne fără salarii

    Salariații unei termocentrale a Complexului Energetic Oltenia se tem că, în curând, nu vor mai avea obiectul muncii. Cele câteva sute de salariați din Termocentrala de la Ișalnița solicită ieșirea la pensie. Acest lucru este posibil prin aplicarea Legii 197 din 2021. De altfel, în această săptămână energeticienii din termocentrala amintită au pichetat intrarea în unitate. Este de amintit că, de la 1 ianuarie 2024, este programată închiderea ultimului grup rămas în funcțiune la Ișalnița. Astfel, oamenii nu știu ce activități vor mai desfășura și din ce își vor mai lua salariile.

    Nicușor Văduva, lider de sindicat în cadrul Sucursalei Electrocentrale de la Ișalnița, a declarat că mai sunt 6 luni până în momentul în care ultimul grup de la Sucursala Electrocentrale Ișalnița se va închide.

    „De la 1 ianuarie 2024 se va închide și ultimul grup energetic pe cărbune de la Termocentrala Ișalnița. Nimeni nu știe ce activitate se va face după acest moment, cum vor fi plătiți oamenii și pentru ce. Este justificată temerea oamenilor din Termocentrală. Îngrijorările sunt crescute, având în vedere că cei mai mulți sunt peste 50 de ani și ar putea să fie pensionați în baza Legii 197 din 2021. Dar știm ce se întâmplă legat de aplicarea acestei legi. Sunt angajați care au rate, copii și sunt și bolnavi. Unde să se ducă să lucreze după o viață lucrată în termocentrală? Sperăm să se ajungă, până la urmă, în situația în care Legea 197 să se aplice și efectele în plan social să fie cât mai mici”, a declarat Nicușor Văduva, sindicalist la Termocentrala de la Ișalnița.

    Este de precizat că, în cazul Sucursalei Electrocentrale de la Ișalnița, este propusă construirea, până în 2026, a unei centrale pe gaze naturale. Aceasta va înlocui complet activitatea de producere de energie pe bază de cărbune. Noul grup energetic va avea o putere de 850 de MW și ar trebui să fie construit împreună cu investitorul selectat ALRO Slatina, companie producătoare de aluminiu.

    Recent, Consiliul Concurenței a aprobat asocierea dintre Complexul Energetic Oltenia și ALRO, în vederea construirii unui grup pe gaze naturale la Termocentrala de la Ișalnița. Urmează să fie constituită compania mixtă care va realiza noua investiție.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: