spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicApreciere minimă a leului

    Apreciere minimă a leului

    Evoluţia de ieri a monedei naţionale a fost una calmă, investitorii fiind probabil mai interesaţi de declaraţiile politice din Parlament.Cursul euro a coborât de la 4,3473 la 4,3463 lei, pe o piaţă unde tranzacţiile s-au realizat sub pragul de 4,35, nivel unde s-a realizat deschidere, pentru ca la ora 14:00, acestea să coboare la 4,34 – 4,3450, urmare a revenirii apetitului pentru risc pe marile burse ale lumii. Dolarul american se deprecia mai consistent, de la 3,3663 la 3,3507 lei, în timp ce francul elveţian urca de la 3,5994 la 3,5996 lei.

    În piaţa la termen de la Sibiu, preţurile futures ale euro pe martie erau de 4,3450, pe iunie de 4,3501 iar pe septembrie de 4,36 – 4,3601 lei. Evoluţia din zilele următoare va influenţată de impactul protestelor populare, care au început în 12 ianuarie, faţă de actuala Putere şi deciziile politice care vor fi luate. Agenţia Moody’s, care cotează România la „Baa3”, ultimul din categoria recomandată investitorilor, cu perspectivă stabilă, atrage atenţia că protestele pot avea un impact negativ pentru ratingul ţării. Monedele din regiune aveau o evoluţie stabilă faţă de euro, cea poloneză fluctuând între 4,288 şi 4,314 zloţi iar cea maghiară între 302,3 şi 304,4 forinţi. Pe pieţele internaţionale, euro era susţinut pozitiv de negocierile privind reducerea cu 100 de miliarde de euro a datoriei publice a Greciei, acesta urcând de la 1,2855 la 1,3012 dolari. Deprecierea dolarului, provoca creşterea preţului unciei de aur la fixingul de dimineaţă de la Londra de la 1.653, vineri seară, la 1.675 dolari. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe martie la 1,2903 – 1,3012 iar pe iunie la 1,29 – 1,3005 dolari, iar uncia de aur fluctua pe februarie între 1.665,6 şi 1.677,4 iar pe aprilie între 1.672,5 şi 1.676,3 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: