spot_img
Altele
    AcasăEconomicCând va fi aprobat Planul de Restructurare de la CEO

    Când va fi aprobat Planul de Restructurare de la CEO

    Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a transmis, într-o postare pe pagina lui de Facebook că Planul de Restructurare de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) va fi aprobat într-o perioadă de o lună: „Mai avem de lucru la restructurarea în zona lignitului. În această zonă lucrăm împreună cu cei de la Comisia Europeană la programul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Sper că, în maxim o lună de zile, să avem finalizat și aprobat acest program de restructurare care să permită CEO să ajungă dintr-un producător unic pe bază de cărbune, într-un producător care să utilizeze cât mai puțin cărbune, în mix cu gazul natural și energia verde“.

    Amestec de gaz natural cu hidrogen pentru noile grupuri de la CEO

    Ministrul Energiei a mai anunțat că noile grupuri pe gaz care vor fi realizate vor folosi un combustibil format dintr-un amestec de gaz natural cu hidrogen: „Lucrăm la un nou concept, pe care vrem să-l replicăm la nivelul întregii țări: amestecul gazului natural cu hidrogen produs din energie regenerabilă, pe care să îl folosim pentru producerea de energie electrică. Mai mult, printr-o posibilă captare a CO2, vrem să îl putem folosi în zona agricolă, în zona de sere.

    De exemplu, fiind cunoscut că plantele consumă CO2, ducându-ne evident, spre o reducere și mai mare a emisiilor de dioxid de carbon și totodată spre ținta de reducere de până 55% în 2030 al emisiilor de CO2. Este un concept să-i spunem noi „Green City”.

    Când se va renunța la huilă

    Virgil Popescu a anunțat și când se va renunța la huila de la CEO. „Acest mix trebuie restructurat, trebuie să ajungă să îndeplinească dezideratele pe care ni le-am asumat ca țară, acela de reducere a emisiilor de CO2 până la aproximativ 55% până în 2030. Ori când vorbim de neutralitate trebuie să ne gândim foarte serios cum putem ajunge la acest lucru.

    Am început deja restructurarea sistemului energetic, lucrăm la acest lucru si am ajuns pentru prima dată la o înțelegere cu privire la un faze-out pentru cărbune, la un phase-out pentru huilă în 2030 cu ecologizare până în 2032. Asta înseamnă că am reușit împreună cu partenerii sociali să ne dăm seama și să conștientizăm că numai așa putem găsi alte joburi pentru oamenii care lucrează acolo, numai așa putem dezvolta această zonă, preocupându-ne de pe acum, impunând ca țintă anul 2030 în așa fel încât să putem găsi soluții viabile pentru zona Văii Jiulu“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: