spot_img
18.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicComisia Europeană are îndoieli cu privire la contribuția CEO la Planul de...

    Comisia Europeană are îndoieli cu privire la contribuția CEO la Planul de Restructurare

    Comisia Europeană a publicat documentul integral prin care inițiază investigația aprofundată a ajutorului de stat pe care statul român intenționează să îl acorde Complexului Energetic Oltenia (CEO).

    Comisia are îndoieli în această etapă cu privire la compatibilitatea planului de restructurare cu principalele cerințe ale Orientărilor privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate.

    În special, Comisia are îndoieli cu privire la: (i) prezența unei contribuții proprii reale și efective, fără ajutor din partea beneficiarului, (ii) prezența și eficacitatea repartizării sarcinilor, (iii) restabilirea viabilității pe termen lung și restructurarea într-un termen rezonabil și (iv) prezența și eficacitatea unor măsuri compensatorii valabile.

    (70) În cazul de față, Comisia are îndoieli, în acest stadiu, cu privire la faptul că ajutorul de restructurare planificat în favoarea societății CE Oltenia îndeplinește condițiile principale prevăzute în Orientările privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate și, prin urmare, că acesta ar putea fi declarat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE“, se arată în document.

    Ce spune Greenpeace România

    „Motivele expuse în decizia de începere a investigației planului de restructurare al C.E.O. confirmă temerile noastre că Ministerul Energiei nu înțelege, nici în al XII-lea ceas, că energia produsă pe bază de cărbune nu are viitor, că este scumpă și poluatoare, că nu este viabilă din punct de vedere economic.

    Guvernul trebuie să se concentreze pe sprijinirea oamenilor din Gorj și pe soluții. Câte semnale mai trebuie să primească ministrul Energiei, domnul Virgil Popescu, și din partea cui, pentru a înțelege că e nevoie de un plan clar pentru eliminarea cărbunelui și înlocuirea acestuia cu noi capacități de energie regenerabilă, că este nevoie de un plan care să ofere protecție socială și alternative economice oamenilor care își vor pierde locurile de muncă?” spune Vlad Cătună, campaigner la Greenpeace România.

    „În urma publicării deciziei, în termen de o lună de la data primirii documentului de către autoritățile române, România trebuie să își prezinte observațiile și să furnizeze toate informațiile care ar putea contribui la evaluarea ajutorului de restructurare care face obiectul prezentei proceduri. Toate părțile interesate vor fi invitate să își prezinte observațiile în termen de o lună de la data publicării deciziei în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene“, se mai arată într-un comunicat al CEO.

    Penalități de peste 955 milioane de euro

    Până la sfârșitul lunii aprilie, CEO trebuie să achiziționeze certificatele de emisii de gaze cu efect de seră corespunzătoare anului 2020. Dacă nu va obține acordul Comisiei Europene pentru plata ajutorului de stat, se va aplica o penalitate de 100 euro/tonă de CO2 pentru nerespectarea obligației de achiziție a certificatelor.

    „Conform informațiilor puse la dispoziție de CEO în planul de decarbonare, pentru anul 2020 emisiile companiei totalizează peste 7 Mt CO2. La cotația actuală a certificatelor, suma pe care compania trebuie să o plătească va depăși 266 de milioane de euro.

    În cazul în care CEO nu va reuși să cumpere certificatele de emisii până la finalul lunii aprilie, suma totală de plată, incluzând penalitățile, va fi de 966 milioane de euro doar pentru emisiile din 2020. Sumele neplătite se vor reporta în anul următor“, se mai arată în comunicatul Greenpeace România.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: