spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicCompania gorjeană Succes a inaugurat singurul Hipermarket românesc

    Compania gorjeană Succes a inaugurat singurul Hipermarket românesc

    Peste 10.000 de vizitatori s-au înghesuit, sâmbătă, la inaugurarea Hipermarketului Succes din oraşul Piteşti. Manifestările au debutat cu o slujbă religioasă susţinută de IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, alături de un sobor de preoţi si un cor bisericesc. IPS Calinic a oferit conducerii o icoană sfințită reprezentând pe Sfânta Filofteia ocrotitoarea Țării Românești. După aceasta, la invitaţia organizatorilor, reprezentantul autorităţilor locale şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, respectiv prefectul de Argeş, Gheorghe Davidescu, au susţinut, în faţa invitaţilor, scurte speech-uri despre importanţa investiţiei.

    „Sunt mulţumit de această investiţie majoră. Practic, prin deschiderea Hipermarketului Succes, s-a reparat poarta de intrare în municipiul Piteşti, s-a umplut golul lăsat de PIC”, a rostit primarul din Piteşti, Tudor Pendiuc. La fel ca municipalitatea, prefectul de Argeş, Gheorghe Davidescu, şi-a exprimat public susţinerea faţă de investitorii români, implicit susţinerea Companiei Succes Nic Com în viitoarele investiţii pe teritoriul judeţului.

    „Sunt încântat că prin investiţia companiei Succes s-au creat, astfel, sute de locuri de muncă pentru argeşeni. Voi sprijini în continuare investiţiile româneşti, deschiderea Hipermarketului Succes Piteşti fiind considerată o dovadă a faptului că şi în vreme de criză se poate investi”, a menţionat prefectul de Argeş, Gheorghe Davidescu.

    În încheierea festivităţii, directorul Hipermarketului Succes Piteşti, Florentin Grozea, a oferit în mod simbolic „primul bon fiscal reprezentând primul produs vândut, viitorului companiei Succes, celor două fiice ale omului de afaceri Nicolae Sarcină, Nicoleta Sarcină şi Georgiana Sarcină”. După manifestările dedicate inaugurării primului Hipermarket românesc, miile de vizitatori au fost invitaţi la cumpărături, ocazie pentru a se convinge de veridicitatea conceptului „Preţuri Româneşti”.

    „E bine că s-a deschis Succes şi la noi pentru că putem să cumpărăm mai multe datorită preţurilor mici, în rest, la noi produsele alimentare sunt cam scumpe”, au declarat primii cumpărători ai Hipermarketului Succes din Piteşti, mulţumiţi de preţurile mici ale alimentelor de bază. La inaugurarea Hipermarketului Succes Piteşti, reprezentanţii companiei au avut promoţii pentru toate produsele expuse, ceea ce a făcut ca oamenii să se îmbulzească.

    ”Dacă hipermarketul se cheamă Succes înseamnă că va avea succes cu siguranţă la Piteşti. Acum vom avea şi noi de unde să alegem produse mai ieftine, după buzunarul tuturor. Criza asta ne-a atins rău de tot şi banii pentru mâncare s-au cam împuţinat, aşa că e binevenit un astfel de hipermarket cu preţuri mici”, a spus unul dintre argeşenii care tocmai făcuse cumpărăturile.

    La ora 15:00, organizatorii au susţinut o conferinţă de presă pentru a răspunde întrebărilor unui număr foarte mare de jurnalişti prezenţi la deschidere.

    Program non-stop la Hipermarket Succes din Piteşti

    Deschiderea Hipermarketului Succes Piteşti a fost o decizie fondată pe studii clare şi pe un plan de afaceri bine pus la punct de către consultanţi consacraţi. Până în momentul de faţă, la Piteşti, compania Succes a creat peste 350 de noi locuri de muncă, în urma deschiderii hipermarketului, fiind selectaţi tineri absolvenţi de facultate, dar şi personal cu experienţă. Conceptul „Preţuri Româneşti” promovat de Compania Succes e adresat românilor, sprijinind producătorii autohtoni şi oferindu-le clienţilor singurul hipermarket românesc. Într-un spaţiu de expunere de peste 5500 de metri pătraţi, clienţii pot regăsi peste 40.000 de articole, din cele mai variate, atât food, cât şi non-food, multe din produse fiind sub marcă proprie „Succes”, o marcă românească în continuă expansiune. Acesta este un prim pas al unei tranzacţii complexe, următorul Hipermarket Succes se va deschide la Craiova.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: