spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicCursul euro scade sub 4,50 lei

    Cursul euro scade sub 4,50 lei

    Sărbătoare de Rusalii a fost de bun augur pentru leu, care a reuşit ieri să se aprecieze în faţa euro şi a francului elveţian, în timp ce dolarul american a continuat să se aprecieze. Cursul euro a scăzut de la 4,5209 la 4,4870 lei, după ce joi acesta crescuse la 4,5340 lei, care se situase aproape de maximul acestui an, de 4,5535 lei, care a fost atins în 7 iunie. Leul a fost tranzacţionat luni pe pieţele internaţionale între 4,5240 şi 4,5490 lei. Piaţa locală s-a deschis ieri în jurul pragului de 4,53 lei. Treptat cotaţiile au început să scadă iar ordinele de vânzare de valută s-au înmulţit, astfel că euro a scăzut până la un minim de 4,4770 lei. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4780 – 4,4820 lei. Cei de la ING Bank pun aprecierea leului pe seama faptului că operatorii din piaţa telecom trebuie să îşi plătească licenţele până la finalul lunii iunie, valoarea acestora ridicându-se la 500 milioane euro, motiv pentru aceştia de a cumpăra lei. Cursul dolarului american a urcat de la 3,4179 la 3,4210 lei, pe fondul aprecierii lui pe pieţele internaţionale. Francul elveţian a scăzut de la 3,6853 la 3,6603 lei. Monedele din regiune, care s-au depreciat luni, recuperau ieri o parte din terenul pierdut în faţa euro. Cea poloneză fluctua între 4,296 şi 4,337 zloţi iar cea maghiară între 296,1 şi 298,8 forinţi. Perechea euro/dolar, care urca săptămâna trecută la peste 1,34 dolari, se stabiliza ieri în apropierea pragului de 1,31 dolari, fluctuând între 1,3110 şi 1,3150 dolari, după ce luni a atins un minim de 1,3059 dolari. Scăderea euro se datorează deciziei Fed de a reduce treptat, până la finele lui 2014, programul său prin care injectează „dolari noi” în economia SUA. Aceasta a avut ca efect scumpirea dolarului cât şi creşterea randamentelor la bonurile de Tezaur americane. Unii dintre analişti afirmau că euro ar putea fi fragilizat de condamnarea, în primă instanţă, a lui Silvio Berlusconi, ceea ce ar putea provoca o nouă criză guvernamentală în Italia. La Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3128 – 1,3148, respectiv la 1,3155 dolari pe decembrie, iar uncia de aur cu scadenţa vineri la 1.280 – 1.283 dolari.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: