spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEditorialPandurii în Champions League? Cu cine?

    Pandurii în Champions League? Cu cine?

    Iniţial îmi propusesem să scriu despre cu totul altceva, fiindcă subiecte, slavă Domnului, sunt gârlă, aici la noi, în Gorj. Nu aş dori să scot în evidenţă faptul că Gorjul este oaia brează, mioritică, fiindcă nici nu este, dar ca orice jurnalist gorjean, sunt cu ochii, în primul rând, pe evenimentele din judeţul nostru. Cum spuneam, subiecte ar fi cu duiumul, după cum şi faptele reprobabile sau dubioase, sunt la fel. Dar ca e să fac o trecere subtilă şi acceptată dintr-o parte în alta, deci de la subiectele de scandal, la titlul editorialului, o fac cu ajutorul liderului minerilor, Marin Condescu. Acest personaj, blamat şi acceptat aproape în aceeaşi măsură, poate fi folosit atunci când ai nevoie de o asemenea trecere. Nu vreau să insist asupra vreunei învinuiri aduse liderului sindical, fiindcă până în prezent niciuna nu a fost dovedită, Marin Condescu nefiind un client al parchetelor sau al tribunalelor. Vorbe se pot scoate despre oricine, oricând, dar asta nu înseamnă că omul este vinovat de ceva anume. Apropo de vorbe, iată că m-am luat cu vorba şi nu am intrat în subiectul pe care mi l-am propus. Marin Condescu este în mod incontestabil, omul care a adus fotbalul mare şi frumuseţea acestui sport, în Gorj. Să nu se mai împăuneze vreun altul, că ar avea meritul cel mare, fiindcă o face degeaba. Acolo unde a ajuns Pandurii, la ora actuală, în pragul Champions League, nu cred că ar fi crezut vreodată, nici măcar optimistul nativ, Condescu. Iată că printr-o ecuaţie a forurilor legislative ale UEFA, echipa de pe Jiu, ar putea să reprezinte România în cea mai prestigioasă competiţie europeană a cluburilor. Problema se pune la momentul actual, cu cine? Dacă ar avea în lot jucătorii pe care i-a transferat către alte cluburi, în ultimii ani, s-ar putea lua în calcul că ar face o figură frumoasă, nu numai în Europa League, dar şi în Champions League. Dar acum cu cine să mai joace la un asemenea nivel? Îmi pun întrebarea, fiindcă numai de la finele campionatului şi până acum, Pandurii a mai pierdut din jucătorii de bază. Până la debutul în cupele europene mai este ceva vreme. Până atunci se mai pot întâmpla ceva noutăţi (bombă) pe piaţa transferurilor. Condescu e capabil de … orice!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: