spot_img
21.2 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicDelegație din 8 sindicaliști din CEO, la Ministerul Muncii

    Delegație din 8 sindicaliști din CEO, la Ministerul Muncii

    Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia au programată o vizită în București, la Ministerul Muncii, pentru a discuta problemele legate de neaplicarea Legii 197 din 2021. Actul normativ este în vigoare, însă nu este aplicat de către toate casele de pensii din țară. Este și cazul Casei Județene de Pensii Gorj. Actualii și foștii angajați din Complexul Energetic Oltenia au depus mii de cereri pentru pensionare sau recalcularea pensiilor.

    Potrivit lui Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia” din Termocentrala Rovinari, o delegație formată din 8 persoane se va deplasa luni în Capitală. Se va încerca intrarea la discuții cu ministrul Muncii, Marius Budăi. Discuțiile vor viza chiar neaplicarea Legii 197 din 2021 și căutarea variantelor rapide pentru deblocarea situației.

    „După revenirea la proteste, am luat decizia că este necesară o accelerare a demersurilor pentru aplicarea Legii 197 din 2021. Astfel, o delegație de 8 sindicaliști din cadrul Sindicatului Energia din Termocentrala Rovinari se va afla luni la București. Vom merge la o discuție cu ministrul Muncii, Marius Budăi, pentru lămuriri în legătură cu diferențele de aplicare a Legii 197. Nu mai putem să așteptăm prea mult, mai ales că la nivelul clasei politice se discută de o accelerare în ceea ce privește adoptarea unei noi legi a pensiilor. Nu se știe cum va arăta aceasta și dacă vor fi păstrate condițiile speciale de muncă pentru Complexul Energetic Oltenia în viitoarea lege. Unii spun că da, alții că nu. Ar fi o variantă de lege și fără condițiile speciale pentru mineri și energeticieni. Este necesar ca această Lege 197 să fie aplicată, pentru că soarta Complexului Energetic Oltenia a fost decisă și nu mai poate reprezenta un viitor pentru actualii salariați și nici pentru economia județului”, a declarat Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului „Energia”, din Sucursala Electrocentrale de la Rovinari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: