spot_img
14.6 C
Târgu Jiu
vineri, iunie 14, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro creşte cu un ban

    Euro creşte cu un ban

    Cele şapte şedinţe consecutive de apreciere a leului faţă de euro s-a întrerupt ieri, scăderea fiind una în ton cu cea a altor monede din regiune. Cursul euro a urcat de la 4,4556 la 4,4669 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,4580 – 4,4610 lei, cotaţii care se înregistrau la închiderea de miercuri. Apariţia unor ordine de vânzare de lei au ridicat euro spre 4,47 unităţi, nivel la care, conform dealerilor, apăreau ordine de cumpărare de monedă naţională. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4670 – 4,47 lei.

    Pentru perioada următoare este de aşteptat ca moneda naţională să se tranzacţioneze în culoarul 4,45 – 4,50 lei. O scădere mai consistentă sub pragul de 4,45 nu pare a fi agreată de BNR, care prin guvernatorul său atrăgea atenţia luna trecută, după scăderea dobânzii-cheie, că aşteaptă deprecierea leului. Aprecierea din precedentele şapte şedinţe a fost explicată de Mugur Isărescu prin faptul că Trezoreria a dorit să facă plăţi în avans pentru a stimula economia şi a decis să vândă o parte din valuta pe care o deţinea în conturile aflate la BNR. Cursul dolarului american a urcat de la de la 3,2978 la 3,3021 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6439 la 3,6541 lei. Monedele din regiune aveau evoluţii diferite faţă de euro. Cea poloneză se stabiliza la 4,183 – 4,195 zloţi, iar cea maghiară se deprecia la 306,4 – 309,9 forinţi. Perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,3483 – 1,3574 dolari, investitorii fiind mulţumiţi de faptul că Banca Centrală Europeană a decis să menţină dobânda sa de politică monetară la minimul istoric de 0,25%. Foarte mulţi analişti anticipau o scădere la aproape 0% pentru a stimula economia din zona euro, unde inflaţia a scăzut în ianuarie la 0,7%. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe martie la 1,3485 – 1,3574, respectiv la 1,3505 – 1,3549 dolari pe iunie, iar uncia de aur cu scadenţa lunară la 1.261 – 1.263 dolari.

    Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!