spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro stagnează la 4,49 lei

    Euro stagnează la 4,49 lei

    Calmul existent pe piețele internaționale, unde investitorii s-au arătat mulțumiți de decizia conservatorilor britanici de a o pune în fruntea guvernului pe Theresa May, în locul demisionarului David Cameron, a permis leului o evoluție calmă față de principalelor valute.

    Cursul euro a crescut de la 4,49, ieri, minimul ultimelor două luni, la 4,4911 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat, din nou, într-un culoar îngust. Apropierea sezonului de concedii pentru românii care muncesc în străinătate va asigura o creștere a intrărilor de numerar la nivelul caselor de schimb valutar, implicit o evoluție pozitivă pentru leu. Este posibil ca euro să fluctueze în culoarul 4,45 – 4,48 lei, unul cu care ne-am obișnuit în această primăvară. De altfel, cei de la ING Bank afirmă „că am putea vedea o apreciere a monedei naționale în viitorul apropiat”, datorită menținerii, la nivel global, a apetitului pentru risc și a „fundamentelor macroeconomice bune” ale economiei românești. Cursul dolarului american a cunoscut o apreciere pe piețele internaționale iar cursul lui a urcat de la 4,0414 la 4,0563 lei. Media monedei elvețiene, care se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,091 și 1,093 franci/euro, a scăzut de la 4,1191 la 4,1144 lei. Perechea euro/dolar fluctua în apropierea pragului de 1,1070 dolari, după creșterea de acum două zile la peste 1,11 dolari. Piețele așteptau deciziile de politică monetară ale Băncii Angliei, care urmează să fie anunțate astăzi, la câteva săptămâni după decizia britanicilor de a părăsi UE. O apreciere mare a dolarului nu este de așteptat după ce șefii mai multor filiale ale Rezervei Federale americane s-au arătat prudenți și au declarat că așteaptă să vadă care vor fi efectele Brexit-ului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: