spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicFrancul elveţian a atins un maxim istoric

    Francul elveţian a atins un maxim istoric

    Situaţia datoriilor suverane ale ţărilor din euro-zonă, care fac parte din grupul PIIGS, se menţine în atenţia investitorilor, ceea ce a produs o creştere a aversiunii faţă de risc, implicit o scădere a euro, care a produs deprecieri ale monedelor emergente.

    Pieţele privesc acum către Italia, unde scandalurile politice, ultimul dintre ele având în primplan pe premierul Berlusconi şi pe ministrul finanţelor, Giulio Tremonti, dar şi creşterea economică fragilă şi datoriile de peste 1.800 de miliarde de euro, au mărit tensiunile, euro coborând ieri de la 1,4294 la 1,4083 dolari, atingând în acelaşi timp un minim de 1,1770 franci elveţieni. În aceste condiţii faţă de leu, el urcând de la 3,4792 la 3,5742! Dolarul american s-a apreciat şi el, de la 2,9510 la 2,9921 lei. Cursul euro a crescut de la 4,2037 la 4,2272 lei. Piaţa valutară s-a deschis la 4,21-4,2120 lei, presiunea pe constantă cumpărare făcând ca în partea a doua a şedinţei el să depăşească pragul de 4,23 lei. Piaţa nu a dat mare importanţă faptului că inflaţia analizată a scăzut în iunie la 7,93%, de la 8,41% în luna anterioară, faţă de estimările analiştilor care vedeau o reducere mult mai mică. Creşteri ale preţurilor futures se înregistrau şi la sibex.ro, cele pe septembrie urcând până, la ora 14:30, la un maxim de 4,2350 lei, pe decembrie până la 4,2550 lei, pe martie până la 4,2640 lei iar pe iunie 2012 la 4,28 lei. Monedele din regiune înregistrau la rândul lor corecţii negative faţă de euro, cea poloneză depreciindu-se până la 3,977 zloţi iar cea maghiară până la 265,7 forinţi. La sibex.ro, aprecierea puternică a dolarului a produs scăderi ale preţurilor futures pe acţiuni şi indicele Dow Jones, raportul euro/dolar coborând pentru septembrie la 1,4038 dolari. De obicei, aprecierea dolarului era însoţită de o scădere a preţurilor aurului pe pieţele specializate. Însă criza economică a schimbat aceste obişnuinţe, astfel că ieri dimineaţă uncia creştea la Londra la 1.543,50 dolari, iar la Sibiu era atins un nivel maxim de 1.550,50 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: