spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎntâlnire de gradul zero la CE Oltenia

    Întâlnire de gradul zero la CE Oltenia

    Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Maricel Popa va veni astăzi la Târgu-Jiu pentru a se întâlni cu sindicatele din cadrul Federaţiei Naţionale Mine Energie. Prim-vicepreședintele FNME Ion Rușeț a declarat că secretarul de stat din Ministerul Energiei se întâlneşte astăzi cu Biroul Executiv al Federaţiei, după care separat va avea o întâlnire cu administraţia CE Oltenia. În cadrul Colegiului Director al FNME, ce a avut loc vineri după-amiază, au fost stabilite problemele ce vor fi abordate în cadrul discuţiilor ce vor avea loc cu secretarul de stat din Ministerul Energiei. De altfel, săptămâna trecută, preşedintele FNME Marin Condescu susţinea că un alt scop pentru care secretarul de stat Popa ar veni la Târgu-Jiu ar fi şi acela ca împreună cu administrația să întocmească un plan de redresare economică a companiei. „Vom discuta pe marginea respectării drepturilor şi facilitaţilor prevăzute în contractul colectiv de muncă pentru salariaţii noştri, dar şi cu privire la viitorul companiei”, a precizat prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ. Este posibil ca astăzi să aibă loc o şedință comună sindicate-secretar de stat-administraţie, totul în funcţie de posibilele dezacorduri ce ar putea apărea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: