spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul a câștigat în iunie 0,1% în fața euro

    Leul a câștigat în iunie 0,1% în fața euro

    În iunie, moneda națională a avut o evoluție stabilă față de cea unică și a reușit chiar o apreciere de puțin peste 0,1%, comparativ cu ultima ședință din mai. Deprecierea dolarului față de euro a întărit leul cu aproape 1,8%, în timp francul elvețian a pierdut 0,7% iar lira sterlină a fost singura „câștigătoare” cu o apreciere de aproape 0,6%.

    După ce a atins în 19 mai recordul de 4,9783 lei, euro a avut un parcurs stabil față de moneda națională. Săptămâna trecută, media a fluctuat între 4,9556 și 4,9644 lei, cea de vineri fiind stabilită la 4,9634 lei, într-o ședință în care fluctuațiile s-au limitat la culoarul 4,962 – 4,965 lei cu închiderea pieței locale la 4,963 lei.

    Piața monetară a fost calmă luna trecută, înainte de ședința de politică monetară a BNR care se va desfășura miercuri, iar indicii ROBOR au rămas stabili.

    Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a încheiat luna trecută la 6,54%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,63%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a menținut la 6,83%.

    Săptămâna trecută, pentru a acoperi necesarul de lichiditate Trezoreria s-a împrumutat cu 392,6 milioane lei prin titluri scadente în octombrie 2026 la un randament mediu anual de 6,45%, cu 917,4 milioane lei, față de un volum programat de 700 milioane lei, prin intermediul unei emisiuni de obligațiuni cu scadența în octombrie 2028 la un cost mediu anual de 6,65%. Prin intermediul unei emisiuni de titluri de stat scadente în aprilie 2031, Finanțele au atras 549,9 milioane lei la un randament mediu anual de 6,63%.

    În cursul acestei luni sunt programate opt licitații prin care Trezoreria vrea să 4,6 miliarde lei.

    Scăderea indicelui prețurilor cheltuielilor de consum personal din SUA de la 4,3% în aprilie la 3,8% în mai, față de luna precedentă din 2022, a provocat vineri aprecierea euro la 1,0932 dolari, după scăderea din prima parte a zilei la 1,0835 dolari. Aceasta a făcut ca media monedei americane să crească la 4,5750 dolari, față de minimul de 4,5277 lei atins la jumătatea săptămânii trecute.

    Cursul francului elvețian a scăzut de la 5,0840 lei, la începutul săptămânii, la 5,0769 lei, la sfârșitul ei. Media lirei sterline a fluctuat între 5,7505 și 5,7889 lei și a încheiat iunie la 5,7822 lei.

    Prețul gramului de aur a crescut vineri la 280.1310lei, mai jos cu 2 lei față de începutul săptămânii trecute, în timp ce metalul galben a fluctuat în culoarul 1.900 – 1924 dolari. Comparativ cu finalul lui mai prețul a scăzut cu aproape 13 lei.

    O informație publicată de Wall Street Journal conform căreia SEC, Comisia de valori mobiliare din SUA, consideră drept deficientă cererea făcută de BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, pentru aprobarea unui ETF pe bitcoin (iShares Bitcoin Trust), a depreciat monedele digitale.

    Prețul bitcoin a scăzut joia trecută sub 30.000 de dolari, la circa 29.700 dolari, iar în weekend tranzacțiile se realizau în culoarul 30.480 – 30.700 dolari. Ether a atins un minim de circa 1.820 dolari iar apoi s-a mișcat între 1.910 și 1.950 dolari.

    Analiza cuprinde perioada 26 – 30 iunie

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: