spot_img
15.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 11, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul s-a depreciat faţă de luni

    Leul s-a depreciat faţă de luni

    Declaraţiile venite din partea oficialilor Băncii Naţionale a Elveţiei referitoare la menţinerea operaţiunilor de tip swap (vânzarea de franci elveţieni) şi o posibilă legare a monedei de cea europeană, pentru a stopa aprecierea puternică a francului, care săptămâna trecută s-a întărit până aproape de paritatea cu euro, au ţinut speculatorii în „stand by”.

    Cursul euro anunţat de BNR a scăzut ieri de la 4,2784 la 4,2706 lei, după ce BCE a anunţat luni o medie de 4,2620, semn că temerile legate de criza datoriilor suverane din Europa continuă să exercite presiuni în piaţă. Deschiderea s-a realizat la 4,2650 – 4,27 lei, valori apropiate de cele de luni seară, volatilitatea fiind foarte redusă, maximul de până la jumătatea şedinţei fiind de 4,2720 lei. Piaţa nu a părut interesată de anunţul INS privind încetinirea creşterii economice, în condiţiile în care PIB-ul pe trimestrul al doilea a crescut cu doar 0,3%, conform estimărilor INS. În piaţa la termen de la Sibiu, cei care realizează operaţiuni de comerţ exterior şi-au făcut simţită prezenţa, ei realizând operaţiuni de hedging (acoperire a riscului valutar), observându-se o creştere a lichidităţii pe raportul euro/leu. Pentru septembrie tranzacţiile se realizau, până la ora 14:00, la 4,2703 – 4,2950, pentru decembrie la 4,31 lei iar pentru martie la 4,33 lei.

    Cursul dolarului cobora puternic, de la 3,0057 la 2,9673 lei, o situaţie identică înrgistrându-se şi în cazul francului elveţian, care de la maximul istoric de 4,0898, din 11 august, scădea ieri la 3,8993 lei, în condiţiile în care raportul euro/franc urca ieri la 1,12. Raportul euro/dolar fluctua pe pieţele internaţionale între 1,4359 şi 1,4456, în scădere faţă de luni, iar uncia de aur se menţinea la Londra în apropierea pragului de 1.800 dolari, preţul de la fixingul de dimineaţă fiind de 1.779 dolari. Pe sibex.ro euro era tranzacţionat pe septemrie la 1,435 – 1,4399 iar pe decembrie la 1,4365 dolari, în timp ce uncia de aur fluctua pentru luna aceasta între 1.768 şi 1.780 iar pentru octombrie între 1.767 şi 1.778,9 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: