spot_img
1.6 C
Târgu Jiu
joi, decembrie 12, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinistrul Vîlceanu despre PNRR: “în decembrie vor ajunge banii”

    Ministrul Vîlceanu despre PNRR: “în decembrie vor ajunge banii”

    Ministrul Finanțelor, deputatul PNL Dan Vîlceanu a participat la ședința în care s-a pus în discuție aprobarea Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Aprobarea PNRR în ECOFIN este ultimul pas înainte ca România să poată solicita banii europeni.

    “Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost prezentat astăzi în plenul ECOFIN, ședință la care am participat alături de premierul Florin Cîţu. Astfel, ultimul pas pentru ca România să solicite avansul de 3,7 miliarde de euro din Planul Național și Redresare și Reziliență a fost făcut astăzi, la întâlnirea Consiliului ECOFIN, al miniștrilor de Finanțe din Uniunea Europeană. PNRR este un program prin care România a obținut 29,2 miliarde de lei și care propune investiții și reforme profunde. Este un program amplu, care include 107 investiții din toate cele 15 domenii de politici publice, cea mai mare alocare fiind la transporturi. În decembrie vor ajunge primii bani din PNRR”, a transmis ministrul Dan Vîlceanu.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!