spot_img
21.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicMogoe, administrator la Staţiunea Săcelu

    Mogoe, administrator la Staţiunea Săcelu

    Directorul Medserv Min, Valentin Mogoe, a fost numit administrator al Staţiunii Săcelu sau mai exact al Centrului de Pregătire şi Perfecţionare Săcelu. Numirea în funcţie a fost făcută în cadrul deciziei emise de Directoratul CE Oltenia.

    Dacă până acum trei zile Staţiunea Săcelu nu avea un director care să coordoneze activitatea, destinele Centrului de Pregătire şi Perfecţionare fiind conduse de directorul Direcţiei Strategii-Dezvoltare din cadrul CE Oltenia, Ion Petroniu, acum situaţia este cu totul alta. Aşa se face că în urma deciziei date şi aprobate de membrii Directoratului Valentin Mogoe, director la Medserv Min a fost numit în funcţia de administrator al Staţiunii Săcelu. Contactat telefonic, noul administrator Valentin Mogoe a declarat că nu a primit nimic în acest sens, însă, susţine că dacă numirea se va realiza, va încerca să se implice încât Staţiunea Săcelu să închidă anul pe profit. „Va fi ceva frumos aici la staţiune, altceva decât era până acum. Mă voi implica în aşa fel încât la finele anului Staţiunea Săcelu să închidă anul pe profit”. Mogoe nu este singura persoană din CE Oltenia care şi-a propus să scoată Staţiunea Săcelu din problemele în care a intrat de ceva timp. Directorul Strategii Dezvoltare din cadrul CE Oltenia Ion Petroniu a declarat că doreşte să se pună „stop!” tuturor scurgerilor din unitate, în aşa fel încât la finalul anului, în urma calculelor efectuate între cheltuieli şi încasări, Staţiunea Săcelu să funcţioneze pe profit. În vederea deschiderii sezonului estival la Staţiunea Săcelu pregătirile sunt pe ultima sută de metri, schimbările produse pe plajă anunţându-se încă de pe acum a fi demne de apreciat. În ceea ce priveşte serviciile oferite turiştilor, ei bine, tratamentul este asigurat de personalul de la Medserv Min iar serviciul de curăţenie este asigurat de personalul Minprest. Cu o capacitate de cazare pe serie a 150 de persoane, Staţiunea Săcelu se pregăteşte să-şi întâmpine turiştii şi clienţii începând cu 15 iunie. Până în prezent 70 de angajaţi din CE Oltenia şi-au manifestat intenţia de a petrece concediul la Săcelu. Conform unor surse se pare că deja există o persoană desemnată pentru funcţia de responsabil la Staţiunea Săcelu, persoană care se va afla sub directa coordonare a noului administrator Valentin Mogoe.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: