Noi declarații promițătoare la adresa CE Oltenia. În cadrul discuțiilor avute prin vizita efectuată de reprezentanții comisiilor Energie, infrastructură energetică și resurse minerale și Economică, industrii și servicii, din Senatul României la Termocentrală Rovinari, s-a vorbit despre importanța continuării funcționării activității companiei.
Senatorul Daniel Zamfir, președinte al Comisiei Economice Industrie și Servicii, a transmis că producția de energie pe cărbune asigură echilibrul sistemului energetic național, contrazicând astfel măsurile luate de ministrul Energiei cu privire la închiderea activității miniere.
„Avem aici 6 grupuri retehnologizate cu un credit de 140 milioane de euro care corespund normelor de mediu impuse de UE. Acestea pot funcționa la parametri de înaltă performanță încă cel puțin 10-12 ani, dar, în prezent, sunt insuficient exploatate. Avem cărbune pentru încă cel puțin 25 de ani și nu avem niciun motiv să importăm energie, atâta timp cât o putem produce ieftin aici”, a declarat Zamfir.
Senatorul Cristinel Rujan i-a însoțit pe membrii comisiei la vizita de lucru din Gorj, inclusiv la discuțiile cu conducerea CEO și cu reprezentanții sindicatelor: