spot_img
Altele
    AcasăEconomicPasti se plânge de lipsa investitorilor, prefectul îi dă cu flit

    Pasti se plânge de lipsa investitorilor, prefectul îi dă cu flit

    Social-democratul Cristian Toader Pasti este pus la zid de colegul său de partid, prefectul Alin Văcaru, după ce acesta a deplâns starea în care a ajuns economia judeţului şi lipsa infrastructurii şi a investitorilor. Pasti aminteşte şi de eşecul Consiliului Judeţean în încercarea de a prelua de la UM Sadu o suprafaţă mare de teren pentru extinderea Parcului Industrial Bumbeşti Jiu.

    pasti

    Pesedistul Cristian Toader Pasti iese din nou la rampă şi se plânge de lipsa investitorilor la Parcul Industrial Bumbeşti Jiu. Acesta susţine că problema investitorilor este una veche şi a apărut din cauza infrastructurii, acesta plângându-se că din cauza DN 66, care nu a mai fost reabilitat nici până în prezent, agenţii economici evită zona. Mai mult, Pasti aminteşte şi de eşecul autorităţilor judeţene în încercarea de a extinde Parcul Industrial de la Sadu prin preluarea unei suprafeţe de teren ce aparţine Ministerului Apărării Naţionale şi se află în administrarea UM Sadu. „Obiectivul meu este să închei anul pe profit. Am reușit în ultimii trei ani, poate reuşesc și anul acesta. Activitatea se desfășoară normal, cam 80% este ocupat. Firmele par a fi într-o stabilitate financiară destul de bună, că nu mai înregistrez restanțe destul de mari la chirii. Solicitări sunt foarte puține de închirieri de spații. Nu mă îngrijorează foarte mult situaţia pentru că eu îngrijorat sunt de când m-am dus acolo. Nu mai insist să se deblocheze și terenul de la Sadu I pentru că oricum nu s-a făcut nimic, din păcate, cu acest teren. Nu are rost. Sper să se îmbunătățească situația după terminarea lucrărilor la Defileul Jiului pentru că, neavând infrastructură, oamenii de afaceri se duc în alte zone. Suntem o zonă care nu suntem atractivi pentru investitori din foarte multe puncte de vedere. Faptul că nu suntem legați la autostrăzi, că nu suntem aproape de graniță, mediul privat este privit cu ostilitate în general…”, a deplâns Pasti situaţia care s-a aprofundat în Gorj.

    Vede peste tot investitori

    Prefectul judeţului, Alin Văcaru, nu a reuşit să-i ofere explicaţii lui Cristian Toader Pasti privind lipsa investitorilor din Gorj, mulţumindu-se doar să declare că nu are informaţii privind această situaţie. Mai mult, Văcaru susţine că la Gorj a crescut numărul investitorilor, amintind că un agent economic local s-a interesat să dezvolte o afacere, creând 200 de locuri de muncă. Văcaru a dat de înţeles că nu se coboară la nivelul lui Pasti pentru a-i explica, de fapt, cât de bine stă Gorjul la capitolul investitori şi locuri de muncă. „Eu nu comentez ce zice domnul Pasti. Nu ştiu ce informaţii are domnul Pasti, de unde le are… De comentat e uşor să comentăm, să ne spunem punctul de vedere. Eu nu stau să-i răspund domnului Pasti. Eu ce pot să vă spun e că vor veni investitori. Sunt şi vor veni. Chiar astăzi am avut o întâlnire cu domnul primar, cu domnul Călinoiu discutam de acel contract cu nemţii care se pare că se va finaliza. Mai este un om de afaceri din Gorj, care în următoarea perioadă, să creeze 200-300 locuri de muncă aici în Gorj. Va merge pe garnituri, pe fel şi fel de cilindri, deci, nu e îngrijorător. Nu ştiu de unde are domnul Pasti aceste informaţii, dar dumnealui le ştie mai bine, eu nu vreau să le comentez”, i-a răspuns prefectul Alin Văcaru lui Cristian Toader Pasti de la Parcul Industrial Bumbeşti Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: