spot_img
Altele
    AcasăHeadlinesPecingină a plecat din PSD de grija concediaţilor de la CEO

    Pecingină a plecat din PSD de grija concediaţilor de la CEO

    Avocatul Gheorghe Pecingină a plecat din PSD. Acesta promite că va taxa erorile Guvernului Ponta, dar nu va face atacuri la persoană. Pecingină a evidenţiat buna relaţie pe care a avut-o cu şeful judeţului, Ion Călinoiu, la polul opus aflându-se „lupii tineri” din PSD Gorj. Curios este faptul că, deşi s-a declarat susţinătorul înrăit al lui Laurenţiu Ciurel, şeful CEO, Pecingină şi-a legat demisia de disponibilizările făcute la compania energetică.

    pecingina

    Avocatul Gheorghe Pecingină a demisionat din PSD, partid care făcea parte de mai bine de trei ani. Acesta a precizat la Radio Omega motivele demisie sale, afirmând că sunt atât de ordin profesional, cât şi personal. „Disponibilizările de la CEO m-au făcut să plec din PSD. La începutul anului am spus că dacă vor fi disponibilizări, voi pleca”, a motivat Gheorghe Pecingină. „Unul dintre motive a fost acela că în campania electorală de anul trecut am fost unul dintre cei mai vehemenţi susţinători ai faptului că nu vor fi concedieri la CEO şi, întrebat cum voi reacţiona dacă vor fi concedieri, am spus că îmi voi da demisia. Iată că aşa am procedat. Urma să o fac în urmă cu două săptămâni, dar a izbucnit acel scandal la nivel naţional şi am evitat să fiu catalogat ca şi laş. Acum că lucrurile s-au liniştit la nivel naţional, am considerat că e moral să-mi dau demisia. Sigur, nu este singurul motiv, dar nu aş vrea să par populist. Sunt şi alte motive şi de natură personală şi de natură politică, profesională”, a mai menţionat fostul vicepreşedinte al PSD Târgu-Jiu. Gheorghe Pecingină a vorbit la Radio Omega şi despre relaţia pe care a avut-o cu liderii PSD Gorj. „Cu domnul Călinoiu m-am înţeles bine. Am tot respectul şi în continuare mă înţeleg foarte bine. Călinoiu e singurul bărbat politic din judeţul Gorj în momentul de faţă. Faţă de Călinoiu nu am niciun reproş de făcut. Cu Florin Cârciumaru nu am avut o relaţie roz şi nici nu mi-am dorit una şi nici dumnealui nu şi-a dorit o relaţie. Nu vă aşteptaţi la atacuri din partea mea. Nu mă caracterizează pentru că am fost împreună trei ani, mi-am făcut treaba cu vârf şi îndesat. Poate voi fi mai liber în exprimare în ceea ce priveşte anumite măsuri luate de Guvernul Ponta, poate şi de administraţia locală, dar nu cred că vor fi ieşiri acide. Sigur, ca şi replică se poate”, a mai spus Gheorghe Pecingină.

    I-au purtat sâmbetele

    Ion Călinoiu, preşedintele executiv al PSD Gorj, nu a crezut nicio clipă că Gheorghe Pecingină va pleca din partid. Călinoiu nu a mai apucat, însă, să poarte o discuţie cu avocatul Pecingină, aşa cum şi-ar fi dorit. Potrivit unor surse, la plecarea din PSD a lui Pecingină ar fi contribuit şi consilierul local, Adrian Tudor, şi Dorin Ioana, „mâna dreaptă” a lui Laurenţiu Ciurel la Clubul Pandurii. De ceva timp, Pecingină a intrat în dizgraţia celor doi pesedişti. Alţi social-democraţi care „i-au purtat sâmbetele” lui Pecingină au fost „lupii tineri” din PSD Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: