spot_img
Altele
    AcasăEconomicPromptitudinea, cheia succesului în industria ospitalităţii

    Promptitudinea, cheia succesului în industria ospitalităţii

    Pentru companiile care activează în domeniul ospitalităţii (HoReCa) întreţinerea şi repararea promptă a echipamentelor reprezintă una din cele mai mari provocări, acestea echivalând, de cele mai multe ori, cu scăderea sau creşterea profitului. „Clienţii devin tot mai exigenţi în privinţa serviciilor pe care le primesc, ei solicitând în primul rând promptitudine. Orice nemulţumire a acestora se găseşte doar la un click distanţă de platformele social media”, afirmă Cristian Craioveanu, managerul companiei Eco Serv Grup, specializată în service şi importul de piese pentru domeniul HoreCa, cu o prezenţă de zece ani pe piaţa de profil. Investiţiile în echipamente profesionale, care să asigure un raport calitate/preţ sunt importante, un rol deosebit revenind service-ului şi posibilităţii de a obţine cât mai rapid piesele de schimb necesare. „Pentru companiile care investesc în acest domeniu este recomandat să se intereseze, de la bun început, de service-ul pe care îl primesc dar şi de uşurinţa cu care vor găsi piese de schimb, dacă nu de la vânzător, atunci de la o firmă importatoare, specializată”, afirmă Craioveanu. Fabricanţii, respectiv importatorii oferă de obicei o perioadă de garanţie de 12 luni, dar după scurgerea acestui termen, furnizarea pieselor de schimb şi a serviciilor de reparaţii şi întreţinere devine precară. Există cazuri în care vânzătorii „asigură” acest serviciu, fără a avea însă o echipă numeroasă, cu care să poată interveni cu rapiditate, sau piese de schimb originale. Costurile generate de un utilaj care nu funcţionează câteva săptămâni sunt uneori egale cu preţul de achiziţie al acestuia. Tocmai din acest motiv alegerea unui furnizor de servicii de întreţinere şi reparaţii este egală în importanţă cu cea a alegerii echipamentului. „Recomandăm alegerea contractelor all inclusive de mentenanţă preventivă şi corectivă (care includ şi înlocuirea pieselor uzate), acestea permiţând planificarea corectă a costurilor, întrucât o sumă fixă, care asigură toate aceste servicii, este mult mai lesne de gestionat în bugetul de cheltuieli, declară Craioveanu. Astfel, se va evita staţionarea utilajului, până la intervenţia de urgenţă, pentru înlocuirea pieselor defecte, existând siguranţa unor termene de intervenţie foarte reduse şi a disponibilităţii pieselor de schimb”.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: