spot_img
18.6 C
Târgu Jiu
miercuri, iulie 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicSalariaţii din CEO, printre cei mai bine plătiţi olteni

    Salariaţii din CEO, printre cei mai bine plătiţi olteni

    Înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia a dus la formarea unei companii-mastodont având aproape cel mai mare număr de salariaţi din ţară. De asemenea, minerii şi energeticienii din CEO au cele mai mari salarii din Oltenia, aceştia fiind mai bine plătiţi chiar decât salariaţii din Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Ford din Craiova, potrivit ziarului regional GDS.

    Câştigul mediu brut lunar pe salariat, cu bonificaţii în lei şi/sau natură, la Complexul Energetic Oltenia, se ridică la 4.116 lei (920 de euro), potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe şapte luni, publicat recent de companie, conform GDS.ro. CEO a rezultat prin fuziunea complexurilor energetice de la Turceni, Rovinari şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi este, în prezent, cel mai mare producător de energie din România, cu o cotă de piaţă de 31,1%. Pe locurile următoare se află Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Compania cu sediul la Târgu Jiu şi-a bugetat venituri totale de 3,52 miliarde de lei (796,5 milioane de euro) şi un profit contabil rămas după deducerea impozitului pe profit de 95,7 milioane de lei, din care 72,1 milioane de lei vor fi folosite ca surse proprii de finanţare a investiţiilor şi pentru rambursarea creditelor bancare. În prezent, CEO are circa 19.000 de salariaţi, fiind unul dintre cei mai mari angajatori din ţară. Cheltuielile de natură salarială sunt preconizate la 548 de milioane de lei (123 de milioane de euro). Conform statisticii, câştigul salarial mediu brut la CEO reprezintă dublul salariului mediu brut pe economie, care în luna iunie 2012 era de 2.140 de lei. CEO din Târgu-Jiu plăteşte mai bine chiar decât Ford, unul dintre cei mai vizibili angajatori din Craiova, unde salariul mediu brut ar fi de circa 3.000 de lei – potrivit unor surse din fabrică. Gigantul energetic este deţinut în majoritate de stat (77%), celălalt acţionar semnificativ fiind Fondul Proprietatea (21,5%).

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!