Sindicatele din Complexul Energetic Oltenia (CEO) se tem de reducerea veniturilor, după aplicarea măsurilor de austeritate. Se estimează că vor fi pierdute o serie de drepturi.
Este vorba de bonusuri prevăzute chiar în contractul individual de muncă și în cel colectiv. Nu toate veniturile sunt cuprinse în salariul de bază. Astfel, nu este exclus ca o parte din drepturi să fie eliminate odată cu introducerea măsurilor de austeritate. CEO are peste 9.000 de salariați și implementează un plan de restructurare. Este și motivul pentru care sindicatele din Complexul Energetic Oltenia au cerut săptămâna aceasta intervenția parlamentarilor în favoarea CEO. Astfel, două federații sindicale reprezentative cer exceptarea Complexului Energetic Oltenia de la măsurile de austeritate pregătite de către Guvern. Federația Națională Mine Energie și Federația „Univers” au trimis o adresa către Camera Deputaților și Senat, prin care solicită sprijin parlamentar. În document se menționează că la nivelul Complexului Energetic Oltenia este în implementare un program de restructurare. Acesta ar fi afectat de măsurile de austeritate.
Sindicatele mai anunță că ar putea apărea inclusiv proteste, dacă se va produce o reducere a veniturilor pentru salariații Complexului Energetic Oltenia. La companie nu au mai fost organziate proteste masive din perioada în care au fost tăiate o serie de drepturi. Adică, acum aproape 8 ani de zile. Atunci au ieșit în stradă peste 7.000 de mineri și energeticieni. Este greu de crezut că proteste de o asemenea amploare vor mai putea fi organizate vreodată la Târgu Jiu. Nu mai există nici același număr de angajați și nici sindicatele nu mai au puterea și influența de altă dată. Liderii de sindicat mizează, însă, pe faptul că angajații vor fi nemulțumiți în momentul în care vor vedea că de la o lună la alta nu mai primesc aceleași venituri.