spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicȘedință de apreciere pentru leu

    Ședință de apreciere pentru leu

    Începutul de săptămână a fost calm pentru moneda națională. Mediile euro și dolarului au scăzut ușor, în condițiile în care piețele internaționale așteaptă decizia de politică monetară a Rezervei Federale americane.

    Pe de altă parte, oferta de valută din piața locală începe să crească în aceste zile, companiile pregătindu-se să achite taxele și impozitele la bugetul de stat iar interesul pentru titlurile de stat în lei rămâne ridicat.

    În cursul dimineții de luni, înainte de deschiderea pieței locale, cotația euro a atins un minim de 4,901 lei, însă tranzacțiile s-au realizat apoi în culoarul 4,921 – 4,934 lei, astfel că media monedei unice a scăzut de la 4,9253 la 4,9226 lei.

    Piața monetară era stabilă la începutul săptămânii. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,91%, valoare stabilită vinerea trecută.

    Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 8,6% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a scăzut de la 8,22 la 8,20%.

    Investitorii așteaptă ședința de politică monetară a Fed, unde se anticipează că rata de referință va fi majorată cu 0,75% sau chiar 1%. În aceste condiții, euro se tranzacționa în culoarul 0,9967 – 1,0029 dolari, valori apropiate de cele de vineri. Aceasta a făcut ca media monedei americane să se deprecieze ușor de la 4,9376 la 4,9364 lei.

    Posibilitatea ca Germania, motorul economiei zonei euro, să intre în recesiune, din cauza crizei energetice, va pune presiune pe moneda unică dar și pe cele de la marginea ei.

    De altfel, estimările finale ale Eurostat arată că inflația aaccelerat în august la un nivel record de 9,1%, parcurs determinat de suprapunerea șocurilor din sfera ofertei și de consecințele evenimentelor din Ucraina.

    Moneda elvețiană și-a temperat aprecierea față de euro iar media ei a scăzut de la 5,1260 la 5,1062 lei.

    Lira sterlină continuă să fie afectată de semnele care indică posibilitatea intrării în recesiune a economiei britanice, iar cursul ei a coborât de la 5,6206 la 5,6085 lei.

    Prețul gramului de aur a crescut la 264,0410 lei, evoluție datorată faptului că uncia a recuperat o parte din pierderile de la sfârșitul săptămânii trecute și fluctua în culoarul 1.660 – 1.670 dolari.

    În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 400,98 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7142 zloți/euro.

    Criptomonedele au continuat să fie afectate aprecierea monedei americane. Bitcoin a scăzut la 18.310 – 19.510 dolari iar ether la 1.284 – 1.352 dolari.

    Sunt folosite date și informații disponibile luni 19 Septembrie, până la ora 14:00

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: