spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicSenator de Gorj: CEO trebuie să elibereze adeverințele în baza Legii 197

    Senator de Gorj: CEO trebuie să elibereze adeverințele în baza Legii 197

    Senatorul PSD de Gorj Cristinel Rujan susține că aplicarea Legii 197/2021, depinde, în primul rând, de modul în care Complexul Energetic Oltenia va elibera adeverințele necesare pentru casele de pensii. În al doilea rând, va fi necesară o decizie a Casei Naționale de Pensii pentru implementarea deciziei instanței supreme cu privire la aplicarea Legii 197, care reduce cu 13 ani vârsta de pensionare la nivelul Complexului Energetic Oltenia, prin introducerea de condiții speciale de muncă.

    Deocamdată, nu a fost comunicată decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la interpretarea și aplicarea Legii 197. După comunicare, decizia va fi publicată în Monitorul Oficial și va putea fi luată în calcul pentru pensionarea minerilor și a enegreticienilor.

    „Prima condiție pentru pensionarea angajaților de la Complexul Energetic Oltenia este eliberarea adeverințelor în mod corespunzător. A doua este un ordin, o decizie, a Casei Naționale cu privire la Legea 197 ca urmare a deciziei ICCJ. Adică toată lumea să aplice în mod unitar și să aplice în general Legea 197.”, a declarat senatorul Cristinel Rujan.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: