spot_img
5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicUn sindicalist îi cere lui Dan Plaveti să plece din fruntea CEO

    Un sindicalist îi cere lui Dan Plaveti să plece din fruntea CEO

    Un lider de sindicat din minerit susține că este momentul ca actualul manager al companiei energetice, Dan Plaveti, să plece din funcție. Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, a declarat că președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia nu a ajuns în fruntea companiei în urma unui proces transparent de selecție și în baza unui plan de management.

    Crețan consideră că Plaveti nu ar avea legitimitatea să se ocupe de implementarea unui Plan de restructurare și decarbonare, aprobat de Comisia Europeană și care are implicații majore în ceea ce privește viitorul Complexului Energetic Oltenia, al salariaților și al regiunii.

    „După părerea mea, trebuie să plece de la conducerea Complexului Energetic Oltenia. Este specialist în aeronautică și nu în minerit și energie. Apoi este nevoie de un manager care a fost selectat și cu un plan asumat de management, nu unul provizoriu, care azi ia niște decizii și mâine pleacă. Unde mai este elementul de asumare și de responsabilitate? Trebuie ca la Complexul Energetic Oltenia să avem o conducere selectată și în Consiliul de Supraveghere și în Directorat, să își asume măsurile și deciziile pe care le iau. E vorba de soarta a mii de oameni în joc. Nu azi îl aducem pe unul, mâine pe altul”, a declarat Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii.

    Consiliul Județean Gorj a convocat, în data de 27 aprilie, Comisia de Dialog Social, ocazie cu care reprezentanții Complexului Energetic Oltenia au fost invitați să prezinte Planul de restructurare al societății.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: