spot_img
23.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 1, 2024
Altele
    AcasăEditorialAtunci i-am condamnat pe toţi la moarte

    Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte

    Sunt absolut convins că marea majoritate a românilor trăieşte clipe de părere de rău pentru momentele grele pe care le trăieşte acum Gigi Becali şi familia lui. Dacă nu o părere de rău, cel puţin o compasiune. Chiar şi cei care l-au urât sau cel puţin i-au purtat ceva pică, acum, vrând-nevrând, sunt oarecum sensibili la soarta lui Becali. Nu are rost să mai reiterez ce fel de personaj este nea Gigi, şi prin ce dramă trece acum, fiindcă toată lumea ştie. Ce vreau să scot în evidenţă în mod special, este marea nedreptate care i s-a făcut acestui om cu suflet mare. Indiferent din ce parte ai privi, sau din ce unghi, tot nedreptate se arată. Dacă analizăm jocul judecătorilor tur-retur, scorul este favorabil lui Becali, cu 5 -3. Dacă analizezi cazul privindu-l pe Becali ca om de afaceri, într-o afacere cu armata sau oricine ar fi partea intrată în afacere, este normal că afaceristul urmăreşte întotdeauna să cumpere ieftin şi să vândă scump. Că mai apoi l-a ajutat enorm şi piaţa imobiliară, e bafta lui şi n-ai ce-i face. Deci nici la capitolul afacere nu ai ce să-i zici. Dacă priveşti problema ca fiind de-a dreptul o afacere murdară, nici aici nu ai cum să-l învinuieşti pe Becali prea tare, fiindcă orice început de capitalism în orice ţară, a avut un numitor comun, şi anume, afacerile murdare. Mai pe înţeles, fiscul şi legea au închis ochii cu bună ştiinţă, privind doar printre gene ce mişcă sub soare. Tocmai de aceea se zice ca să nu-l întrebi pe nici un om de afaceri, cum a făcut primul sau primele milioane de dolari sau euro. Că dacă îi întrebi şi afli, n-ai decât să-i bagi în puşcărie la grămadă. Repet, indiferent în orice ţară a lumii, nu numai aici la noi, în România. Ori să cauţi nod în papură despre ce s-a întâmplat în urmă cu 17 ani şi să bagi oameni în puşcărie în urma unui proces de lungă durată şi foarte costisitor e o mojicie şi o mizerie de nedescris. Dacă tot voia Băsescu să demonstreze Europei că justiţia română funcţionează, putea să dea destule exemple din rândul infractorilor din ultimii ani, mai ales că i-au fost apropiaţi, sau chiar prieteni. Dacă „funcţiona” pedeapsa cu moartea …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!